În contextul implementării Legii nr. 270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, pusă în aplicare din 01 decembrie 2018, formatorii delegați din partea Ministerului Finanțelor au desfășurat cursuri de instruire la data de 17-18 decembrie curent pentru conducătorii autorităților și instituțiilor bugetare din raion și pentru persoanele responsabile de calcularea salariilor.
În cadrul Centrului Unic de Apel a Ministerului Finanțelor a fost lansată o linie specială privind aplicarea prevederilor Legii nr. 270 din 23 noiembrie 2018 cu privire la sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Astfel, la numărul de telefon 0 8000 15 25, tasta 6, vor fi înregistrate apelurile din partea angajaților din orice unitate bugetară, care solicită explicații privind modalitatea de calculare a salariului începând cu luna decembrie 2018. Toate unitățile bugetare din țară vor beneficia de suport metodologic și informativ la calcularea corectă a salariului potrivit noii Legi a salarizării. La data de 30 noiembrie 2018 în Monitorul Oficial nr. 441-447 a fost publicată Legea nr. 270 din 23 noiembrie 2018 cu privire la sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, care se pune în aplicare din 1 decembrie 2018.
Curs de instruire privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar
- Detalii
- Accesări: 1313