La 16 ianuarie curent, Secția Administrație Publică a organizat un seminar de informare cu secretarii Consiliilor locale. Agenda întrunirii a cuprins chestiunea privind mecanismul de coordonare a politicii de stat în domeniul diasporei, migrației și dezvoltării care a fost relatat de Domnul Radu Roman, vicepreședintele raionului , desemnat persoană responsabilă de exercitarea atribuțiilor de coordonare, aplicare și implementare a domeniului diasporă, migrație și dezvoltare în Strategiile, Planurile și Programele de dezvoltare locală la nivel decizional. În acest context s-a informat despre prevederile Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova cu nr. 725 din 08.09.2017 cu privire la Mecanismul de coordonare a politicii de stat în domeniul diasporei, migrației și dezvoltării.
În scopul monitorizării implementării cadrului normativ în serviciul public, Doamna Raisa Budu, șef al Secței Administrație Publică a informat secretarii cu privire la aplicarea în anul 2017 a Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public și a Hotărîrii Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009 ,,Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public”.