La 1 martie curent, președintele raionului dna Iraida Bînzari a avut o ședință de lucru privind demararea construcției locuințelor sociale în raionul Fălești cu participarea dnei Iunona Lungu managerului Unității de Implementare a fazei II a Proiectului de construcție a locuințelor sociale în Republica Moldova, în cadrul căreia a fost discutat amenajarea șantierului pentru demararea lucrărilor de construcție și reconstrucție, finalizarea documentației de proiect și respectarea graficului de execuție a lucrărilor.
Conform proiectului este preconizată reconstrucția capitală a căminului nr.3 al fostei școli internat, creînd 40 apartamente noi, inclusiv 24 apartamente cu o camera și 16 apartamente cu 2 camere. La moment, clădirea reprezintă o construcție cu parter și două nivele. Ulterior va fi demontat acoperișul existent al căminului cu supraetajare cu un nivel și schimbarea destinației construcției.
În rezultatul licitației publice deschise a fost desemnat cîștigător agentul economic SRL „Ana Grama Grup” care urmează să înceapă lucrările de construcție pe parcursul lunii martie 2017. Costul total al lucrărilor este de circa 21 milioane lei. Beneficiari ai acestor locuințe vor fi selectați la nivel local de către o comisie instituită în acest scop, care ulterior va examina cererile depuse de solicitanți.
Raionul Fălești va beneficia de locuințe sociale noi
- Detalii
- Accesări: 2123