Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

  ziua europei 2025  Ziua Europei – o zi cu o profundă semnificație pentru unitate, pace și solidaritate între popoarele continentului nostru.

  9 Mai, zi în care ne amintim de valorile fundamentale ale Uniunii Europene: respectul pentru demnitatea umană, libertatea, democrația și statul de drept.

  Ca parte a familiei europene,  tindem spre parcursul european, să împărtășim nu doar o istorie comună, dar și o viziune asupra viitorului, un viitor construit pe respectul față de pace, cooperare, dezvoltare durabilă și bunăstare pentru toți cetățenii.

  Angajamentul nostru comun de a respecta pacea merită să constituie dezideratul incontestabil și efortul continuu, pacea constituind fundamentul pentru oricare alte realizări. De fiecare dintre noi depinde măsura în care importanța acestei zile va fi confirmată, prin acțiuni de promovare a valorilor în familie și societate.

  În numele administrației publice  raionale,  Cu prilejul Zilei Europei, Vă  transmit sincere felicitări și urări de sănătate, și îndemnul să păstrăm mereu vie dorința de a construi împreună pacea, o comunitate unită, prosperă și deschisă spre progres.

  La mulți ani, Europa!

  Cu respect,
  Vadim ROȘCA, Președintele raionului Fălești

   

 


EcoFM


  Postul de radio Fălești a fost creat în august 2015, în cadrul proiectului „De la informație la rezolvarea problemelor de mediu” implementat de Consiliul raional Fălești și finanțat de Guvernul Suediei în cadrul Programului "Sprijinirea durabilă şi planificarea acțiunilor de mediu în Comunitățile din Belarus şi Republica Moldova" (STREAM).

  În prezent puteți audia în direct emisiunile Postului raional de Radio ECO FM Fălești în fiecare zi începînd de luni pînă vineri la ora 19:30 și în reluare a doua zi la ora 7:30 dimineața pe frecvența 97,6 MHz.

  Unul din obiectivele prioritare al Postului raional de radio este de a informa operativ și veridic cetățenii despre situația social – economică și de mediu din localitățile raionului.

  Activul postului de radio este :

redactor - șef – Emil Coliban , mobil: 069141894, emil_coliban@yahoo.com

corespondent - secretar –   , mobil: 

  Telefonul de contant: 0259/22861

  Email:falesti.radio@gmail.com