Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

Dragi și iubiți copii !

iun1  În prima zi de vară celebrăm Ziua Internațională a Copilului, prilej de a sărbători cea mai frumoasă perioadă din viața fiecărui om – copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a promova bunăstarea copiilor din toată lumea.

  Copiii sunt un dar şi o binecuvântare de la Dumnezeu pentru familie şi societate şi trebuie să-i preţuim şi  să-i educăm. Această frumoasă sărbătoare vine să ne reamintească nouă, maturilor, de responsabilitatea pe care o avem faţă de copii, căci  creşterea lor trebuie realizată cu multă iubire şi grijă părintească. Ei reprezintă cel mai mare capital pe care poate să-l aibă un popor, iar asigurarea unei copilării fericite și a sentimentului de securitate este o sarcină de prestigiu a oricărei societăți.   

  Copiii sunt bogăția și viitorul nostru, de aceea cu cât mai multă grijă, atenţie şi afecţiune investim în ei, cu atât mai fericiți vor fi și un viitor mai prosper vor avea.

  Copilăria este oaza inocenței și a sincerității. E o lume aparte, miraculoasă, care,  aidoma unui foc uitat nestins, se poate aprinde oricând în noi.

  Cu ocazia acestei minunate sărbători vă aduc cele mai sincere și calde urări de bine. Vă doresc să aveți parte de sănătate, multe bucurii, realizări frumoase și o copilărie fericită alături de părinți și de cei care vă iubesc.iun2

  La mulți ani tuturor copiilor şi tuturor părinţilor! Să vă bucuraţi de copiii voştri, iar copiii, la rândul lor, de părinți și de toată lumea care-i înconjoară.

  La 1 iunie începe și vacanța de vară și Vă urez tuturor vacanță veselă, energizantă, plină de peripeții emoționante, după care să intrați entuziasmați  în lumea cunoștințelor.

La Mulți Ani și copilărie fericită tuturor!

 

Cu profund respect

Viorel BABII, Președintele raionului Fălești

   

 


EcoFM


  Postul de radio Fălești a fost creat în august 2015, în cadrul proiectului „De la informație la rezolvarea problemelor de mediu” implementat de Consiliul raional Fălești și finanțat de Guvernul Suediei în cadrul Programului "Sprijinirea durabilă şi planificarea acțiunilor de mediu în Comunitățile din Belarus şi Republica Moldova" (STREAM).

  În prezent puteți audia în direct emisiunile Postului raional de Radio ECO FM Fălești în fiecare zi începînd de luni pînă vineri la ora 19:30 și în reluare a doua zi la ora 7:30 dimineața pe frecvența 97,6 MHz.

  Unul din obiectivele prioritare al Postului raional de radio este de a informa operativ și veridic cetățenii despre situația social – economică și de mediu din localitățile raionului.

  Activul postului de radio este :

redactor - șef – Emil Coliban , mobil: 069141894, emil_coliban@yahoo.com

corespondent - secretar –   , mobil: 

  Telefonul de contant: 0259/22861

  Email:falesti.radio@gmail.com