Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

ziua europei Dedicată istoriei unui continent, Ziua Europei este serbată deja 23 de ani în această parte a lumii. Continentul european a dăruit mapamondului un model de cultură, de civilizație, de dialog și colaborare pentru binele comun. Deci, Ziua Europei marcată la 9 mai ca urmare a deciziei liderilor Uniunii Europene întruniți la Milano în 1985 este o sărbătoare a păcii și a unității. Anume la 9 mai 1950 semnarea „declarației lui Shuman” de către mai multe state pune bazele Comunității Europene, prezentată drept o federație care să promoveze valorile europene, întărind pacea în acest spațiu.

 Fie ca valorile declarate ale Europei – democrația, respectul față de demnitatea umană, egalitatea, libertatea, supremația legii și respectul tuturor indiferent de rasă, naționalitate, religie, culoare sau statut social să domnească în fiecare stat!

 Cetățenilor raionului le dorim să se pătrundă deplin de importanța valorilor europene, iar odată înțelese să le promoveze prin modul dumnealor demn de trai.

Iraida BÎNZARI
Președintele raionului Fălești

   

 


EcoFM


  Postul de radio Fălești a fost creat în august 2015, în cadrul proiectului „De la informație la rezolvarea problemelor de mediu” implementat de Consiliul raional Fălești și finanțat de Guvernul Suediei în cadrul Programului "Sprijinirea durabilă şi planificarea acțiunilor de mediu în Comunitățile din Belarus şi Republica Moldova" (STREAM).

  În prezent puteți audia în direct emisiunile Postului raional de Radio ECO FM Fălești în fiecare zi începînd de luni pînă vineri la ora 19:30 și în reluare a doua zi la ora 7:30 dimineața pe frecvența 97,6 MHz.

  Unul din obiectivele prioritare al Postului raional de radio este de a informa operativ și veridic cetățenii despre situația social – economică și de mediu din localitățile raionului.

  Activul postului de radio este :

redactor - șef – Emil Coliban , mobil: 069141894, emil_coliban@yahoo.com

corespondent - secretar –   , mobil: 

  Telefonul de contant: 0259/22861

  Email:falesti.radio@gmail.com