Pe data de 14 septembrie curent, în sala de ședințe a Consiliului Raional Fălești a fost desfășurată Conferința de lansare a Proiectului „Călător pe meridiane culturale”, finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Comun România - Republica Moldova 2014-2020. Evenimentul a fost organizat de către Consiliul Raional Fălești în colaborare cu Primăria orașului Fălești. Cu un cuvânt de salut a venit președintele raionului, domnul Sergiu Fântâna, care a menționat importanta implementării proiectului pentru promovarea și valorificarea obiectivelor culturale din raionul Fălești, cât și la îmbunătățirea calității relațiilor politice, economice și sociale dintre partenerii celor doua regiuni transfrontaliere.
În cadrul evenimentului, dl Vitalie Cimpoieș, managerul de proiect, a prezentat proiectul „Călător pe meridiane culturale”, ce va fi implementat pe o perioada de 24 de luni. Aducând la cunoștința participanților scopul și obiectivele proiectului, dumnealui a menționat că bugetul total al proiectului constituie 1.724.351,65 euro, inclusiv 1,042,841,65 Euro pentru Consiliul Județean Iași, 551,730,00 Euro - primăria Fălești și 129,780,00 Euro pentru Consiliul raional Fălești.
De asemenea, au fost menționate și activitățile realizate până în prezent, cât și sarcinile pentru implementarea cu succes a proiectului. Dl Cimpoieș a mai menționat și faptul că, datorită lucrărilor planificate, activităților, evenimentelor culturale organizate în cadrul proiectului și după finalizarea acestuia, parteneriatul dintre Consiliul raional Fălești, Primăria orașului Fălești și Consiliul Județean Iași va contribui la păstrarea și îmbogățirea patrimoniului cultural al ambelor comunități, precum și la creșterea atractivității zonei cu acces direct, indirect și efecte induse asupra economiei locale.
Primarul orașului Fălești, domnul Alexandru Severin a adus publicului detalii privind implementarea proiectului în calitate de partenerul 2, care are ca obiectiv valorificarea obiectivelor culturale ale orașului Fălești, prin reconstrucția drumului istoric de acces, realizat din pavaj de granit „Ștefan cel Mare” (fosta stradă Ferdinant I), contribuția primăriei și soluții de deplasare a transportului în perioada de reconstrucție a străzii Ștefan cel Mare.
Doamnele Mariana Osadta, șefa Direcției Generale Educație și Cultură a Consiliului raional Fălești, Rodica Railean, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie „Lazăr Dubinovschi” din orașul Falești, Mariana Ionel, redactorul publicației raionale „Patria mea”, Ana Terenic, corespondent la postul de Radio Eco FM Falești au menționat faptul că păstrarea și îmbogățirea patrimoniului cultural rămân a fi unul din cele mai importante obiective ale unei comunități prin dezvoltarea și promovarea culturii la nivel local.
La finalul evenimentului a fost desfășurată conferința de presă cu participarea reprezentanților mass-media printre care TVR Moldova, Radio Eco FM, revista „Patria mea”. În cadrul acesteia ambele reprezentante mass-media, doamnele Mariana Ionel și Ana Tereniuc au dat o serie de întrebări privitor la implementarea proiectului la care au primit răspuns de la partenerii proiectului.