La 10 decembrie curent, în sala de ședințe a Consiliului raional Fălești a fost desfășurat al doilea atelier de informare în domeniul cooperării intercomunale și regionalizării serviciilor AAC în cadrul proiectului "Cetățeni implicați - comunități dezvoltate - servicii de calitate" implementat de AO „Cutezătorul” , unde Consiliul raional Fălești este partener, precum și AO„Noi-viitorul luminos”, primăria orașului Fălești, DPGCL Fălești și Consiliul raional al Tinerilor.
La eveniment a participat Domnul Sergiu FÎNTÎNA, președintele raionului Fălești, care a venit cu un cuvânt de salut menționând importanța și necesitatea cooperării intercomunale și regionalizarea serviciilor publice in domeniul AAC.
În cadrul evenimentului participanții au audiat rapoartele cu privire la regionalizarea serviciilor publice în Republica Moldova, prezentat de expertul național în domeniul respectiv, doamna Liliana Belecciu, care a vorbit despre "Cooperarea intercomunală. Experiența Uniunii Europene și a României în domeniul aprovizionării cu apă și canalizare” dar și experiența Republicii Moldova în acest domeniu.
Despre progresul proiectului „Cetățeni implicați - comunități dezvoltate - servicii de calitate” și mecanismele de implicare a cetățenilor în procesele de luare a deciziilor, organizarea monitorizării invențiilor și îmbunătățirii serviciilor publice AAC au fost prezentate de experții locali și managerul proiectului, dl Victor Cimpoieș.
Reprezentanții APL si IM au învățat cum să se asocieze în structuri intercomunitare, în scopul dezvoltării în comun a serviciilor de alimentare cu apă și sanitație, de ce avem nevoie de serviciu regional AAC și care sunt avantajele și pașii creării unui serviciu regional.
La finalul evenimentului a fost organizat un panel de discuții privitor la subiectele abordate și transpunerea lor in viață. Doamna Liliana Belecciu a răspuns la întrebările adresate, privind cadrul legislativ la tema atelierului, menționând și practicile de succes din Moldova, oferind recomandări concrete privind procesele cooperării intercomunale și regionalizare a serviciilor publice in domeniul AAC.