Direcţia Asistenţă Socială, Protecţie a Familiei şi Copilului Făleşti anunţă concurs pentru ocuparea funcţiei vacante de contabil la Direcţia Asistenţă Socială, Protecţie a Familiei şi Copilului Făleşti.
Cei interesaţi vor depune dosarul la adresa următoare: str. Ştefan cel Mare 50, Consiliul raional Făleşti, Direcţia Asistenţă Socială, Protecţie a Familiei şi Copilului, biroul nr. 108. telefon de contact: 0-259-2-49-52
Dosarul va conţine:
- cerere de participare,
- diploma de studii,
- copia buletinului de identitate insoţită de fişa personală,
- CV (curriculum vitae),
- copia carnetului de muncă .
Se acceptă candidaţi la funcţia de contabil cu studii superioare în contabilitate/finanţe şi experienţa cel puţin 3 ani de activitate în domeniu. Cerinţele faţă de candidat:
- cunoaşterea programei de contabilitate 1C;
- cunoaşterea segmentului materiale, alimentaţie ş.a.
- Cunoaşterea PC:Word, Excel la nivel avansat
- Grand înalt de responsabilitate, gîndire analitică, confidenţialitate şi onestitate.
Condiţii de muncă:
- angajarea oficială în cîmpul muncii cu pachet social deplin: concediu de odihnă anual 28 zile, asigurare medicală;
- program ful-time, 8 ore pe zi, luni-vineri (sîmbătă şi duminica zile libere);
- pauza de masă 13.00-14.00;
- Lucru într-un colectiv tînăr şi dinamic.
Data limită de depunere a documentelor – 04 noiembrie 2016
- Detalii
- Accesări: 2936
Direcţia Asistenţă Socială, Protecţie a Familiei şi Copilului Făleşti anunţă concurs pentru ocuparea funcţiei vacante de jurist la Complexul de Servicii Sociale pentru copii şi maturi cu dizabilităţi „Pentru voi” din oraşul Făleşti,
Cei interesaţi vor depune dosarul la adresa următoare: str. Ştefan cel Mare 50, Consiliul raional Făleşti, Direcţia Asistenţă Socială, Protecţie a Familiei şi Copilului, biroul nr. 108. telefon de contact: 0-259-2-49-52
Dosarul va conţine:
- cerere de participare,
- diploma de studii,
- copia buletinului de identitate însoțită de fişa personală,
- CV (curriculum vitae), - copia carnetului de muncă
Se acceptă candidaţi la funcţia de jurist cu studii superioare în drept şi experienţa cel puţin 2 ani de activitate în domeniu.
Bibliografia concursului:
- Codul familiei
- Codul civil
- Acte normative în domeniul Asistenţei Sociale:
- Legea nr. 547 din 25.12.2003 cu privire la Asistenţa Socială ,
- Legea n.140 din 25.12.2013 cu privire la protecţia copilului aflat în dificultate.
Data limită de depunere a documentelor – 04 noiembrie 2016
- Detalii
- Accesări: 2700
Colaboratorii Direcției Asistență Socială, Protecție a Familiei și Copilului, Direcţiei Generale Educaţie la 24 octombrie curent au fost instruiți de către reprezentantul A.O.”Parteneriate pentru Fiecare Copil” Daniela Leahu, în cadrul programului „Mellow Pareting” finanțat de World Childhood Foundation. Scopul activității era de a iniția specialiști în program și de a acorda asistență metodologică acestora în recrutarea și instruirea părinților .
„Mellow Parenting” este preluat din Marea Britanie și va fi implementat, pentru început, în șase regiuni ale ţării. Programul are drept scop acordarea de sprijin părinților în dezvoltarea competențelor parentale la diferite etape de dezvoltare a copilului, începînd cu cea prenatală, pînă la vîrsta preșcolară. Acesta se bazează pe principiile de atașament, învăţare socială și teoria comportamentului cognitiv.
- Detalii
- Accesări: 2391
La data de 21 octombrie curent, în incinta gimnaziului „Diomid Gherman” s.Risipeni a avut loc masa rotundă cu tematica „Sensibilizarea și informarea populației privind riscul traficului de ființe umane” desfășurată în cadrul campaniei naţionale „Săptămâna de luptă împotriva traficului de fiinţe umane".
Acest eveniment a întrunit membrii Comisiei de Combatere a Traficului de Ființe Umane, specialiști din cadrul structurilor locale, asistenți sociali și elevi ai claselor a VII-IX-a.
În cadrul întrunirii s-au prezentat prevederile legii Nr. 241 cu privire la prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, s-a discutat despre cauzele traficului de ființe umane, potențialele victime și modalitățile de prevenire a situațiilor în care persoana poate deveni victimă a traficului.
Elevii claselor a a VII- a și a IX-a împreună cu profesorii și asistentul social comunitar au înscenat unele situații de trafic de ființe umane, modalități de aplicare a tutelei temporare și măsurile de prevenire a situațiilor de risc pentru copiii rămași fără supravegherea temporară a părinților.
Totodată, șefa bibliotecii publice din s. Risipeni, Dna Eudochia Rusu, a prezentat o expoziție de carte cu tematica “Drepturile omului și traficul de ființe umane”.
- Detalii
- Accesări: 2339
La 13 octombrie curent, o echipă de experți ai Ministerului Muncii și Politicilor Sociale din Republica Cehă în cooperare cu reprezentanții Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei din Republica Moldova au efectuat o vizită de studiu în raionul Fălești. Aceasta a fost organizată în cadrul proiectului „Creșterea capacității Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei din Moldova”.
Vizita a avut ca scop studierea bunelor practici în domeniul asistenței sociale, a politicilor și strategiilor de protecție socială.
În cadrul întîlnirii, experții au analizat pregătirea specialiștilor din domeniul asistenței sociale, elaborarea metodologiei de instruire, au avut posibilitatea de a se familiariza cu politica națională în domeniul protecției copilului.
De asemenea, oaspeții din Cehia au efectuat o vizită la Centrul de Asistență Socială ” Nufărul Alb”, s.Glinjeni și Centrul de asistenţă specializată şi formare continua „Casa Speranţei” din or. Fălești, unde au fost familiarizați cu tipurile de activități, metodele de lucru ale centrelor.
- Detalii
- Accesări: 2332