De Ziua Internaţională a Copilului, micuţii făleșteni au avut parte de distracţie şi voie bună la maxim, muzică şi dansuri, jocuri interactive şi multe surprize.
Cu ocazia acestei zile semnificative, Direcţia Asistenţă Socială, Protecție a Familiei și Copilului, Direcţia Generală Educaţie în colaborare cu Centrul de Creaţie şi Agrement pentru Copii şi Tineri “Lora Găină” au organizat un şir de manifestări menite să-i distreze pe copii, dar şi pe părinţii acestora.
Perimetrul havuzului a fost cuprins de chiotele copiilor, care au participat la un program distractiv foarte diversificat: concursuri, ateliere de creație, starturi vesele, concert de muzică și dansuri susținut de colectivele artistice de copii de la grădinițele din raion. Toate au fost luate cu asalt de către cei mici. Totuşi, cea mai mare îmbulzeală a fost la painting, una din cele mai îndrăgite activităţi ale copiilor. De asemenea, micuții au putut să-şi demonstreze talentul de pictor desenând personajele din poveștile îndrăgite.
Toți copiii prezenți au primit cadouri , baloane, sucuri, înghețată, rechizite școlare și încă multe alte surprize , oferite cu drag de sponsorii principali ai evenimentului: Lozonschi Viorel, SRL “Babii Nord”, SRL “MOLDRETAIL GROUP”.
Și copiii din sate au avut parte de o zi frumoasă, pentru că, asistenții sociali comunitari împreună cu reprezentanții administrației publice locale și instituțiilor de învățământ au avut grijă ca fiecare prichindel să aibă parte de un program de divertisment cu dulciuri şi multe distracţii. Totodată, au fost oferite colete cu produse alimentare pentru copiii cu dizabilități.
Ziua Internațională a Copilului a fost marcată și la Centrele de Asistență Socială din raion printr-o serie de concursuri, jocuri distractive, întreceri amuzante, muzică și dans. Angajații centrelor au avut o misiune importantă, să facă toți copiii fericiți. Și se pare că au reușit. Cei mici au participat la ateliere de creație, au interpretat melodii dedicate copilăriei, au dansat și au avut parte de multe surprize plăcute.
Aducem mulțumiri tuturor organizatorilor, sponsorilor și partenerilor care s-au implicat în realizarea acestui frumos eveniment. Mulțumim și celor care au susținut inițiativa de a fi precauți și de a menține ordinea publică, care a fost posibilă cu suportul Inspectoratului de Poliție Fălești.