Persoanele care beneficiază de ajutor social, dar sunt apte de muncă și nu sunt angajate în câmpul muncii vor fi obligate să muncească în folosul comunității. Lista celor care vor presta muncă în folosul societății va fi întocmită de asistenții sociali și va fi prezentată primarului.
În acest context, pe teritoriul comunei Logofteni, s-a desfășurat o activitate cu caracter informativ, organizată de către asistentul social comunitar în parteneriat cu administrația publică locală .La activitate au fost invitate persoanele cu statut de șomer , înregistrați la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă, cărora li s-a adus la cunoștință planul de lucru în folosul comunității, aprobat de consiliul local.
Cei care vor refuza sa muncească vor fi lipsiți de ajutor social. Sub incidența acestei legi nu cad mamele care îngrijesc copiii, persoanele cu dizabilități, vârstnicii și persoanele cu probleme de sănătate.