La 20 decembrie curent a avut loc şedinţa Comisiei de Combatere a Traficului de Fiinţe Umane, la care au participat Dl Radu Roman, președintele comisiei, membrii comisiei, specialiştii instituţiilor publice competente şi membrii echipei multidisciplinare teritoriale.
La ședință a fost prezentat și aprobat raportul de activitate pentru anul 2017 privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane. La fel, au fost examinate propunerile membrilor în vederea elaborării planului de acțiuni al Comisiei pentru combaterea TFU pentru anul 2018.
În acest context, membrii au subliniat importanța continuării consolidării politicii naţionale din domeniu, implicarea mai activă a factorilor de decizie locali, reorientarea activităţii de informare şi prevenire a traficului de fiinţe umane, destinate publicului larg, cât şi categoriilor vulnerabile.
Participanţii au avut posibilitatea de a-şi consolida capacitățile cu privire la prevenirea și combaterea fenomenului traficului de fiinţe umane și respectarea drepturilor omului.