La 17 mai curent în incinta Consiliului raional a avut loc seminarul de instruire cu tematica ,,Specificul asistenței sociale a familiilor și copiilor în stuații de risc. Prestații și servicii sociale”, la care au participat asistenţii sociali comunitari din raion. Activitatea a fost organizată de către Dna Rodica Railean, specialist din cadrul Direcției Asistență Socială, Protecție a Familiei și Copilului.
În cadrul ședinței au fost abordate următoarele subiecte cu privire la prevederile Legii 547 din 25.12.2003 asistenței sociale, cu privire la structura și activitatea Direcției Asistență Socială, Protecție a Familiei și Copilului, servicii sociale existente în raion și prestații sociale.
Evenimentul a avut drept scop consolidarea cunoștințelor cu privire la serviciile sociale de calitate, pentru a se realiza o acoperire echilibrată a dezvoltării acestora pe întreg teritoriul raionului.
De asemenea, au fost prezentate categorii de familii şi copii aflaţi în dificultate, care au dreptul la asistenţă socială sub forma prestaţiilor sociale precum şi a altor facilităţi şi drepturi prevăzute de legislaţia în vigoare.
Seminar de instruire privind specificul asistenței sociale a familiilor și copiilor în stuații de risc, prestații și servicii sociale
- Detalii
- Accesări: 2400