La 23 februarie curent Consiliul raional de Administrație al Fondului Local de Susţinere Socială a Populaţiei s-a întrunit în ședință și a decis acordarea ajutorului material unor categorii de persoane socialmente defavorizate din raion.
În cadrul şedinţei a fost aprobată decizia, conform căreia s-a dispus alocarea unui ajutor material în sumă de 120.000 mii lei pentru 176 persoane aflate în dificultate, în baza cererii unice. Banii vor fi alocaţi din bugetul Fondului Local de Susţinere Socială a Populaţiei categoriilor de persoane nominalizate.
Totodată, în scopul ameliorării situaţiei materiale a persoanelor cu dizabilităţi şi familiilor ostaşilor care şi-au pierdut viaţa pe câmpul de luptă din Afganistan și Transnistria, Consiliul de admininistaţie al Fondului Republican de Susţinere Socială a Populaţiei a stabilit acordarea ajutoarelor materiale unice, în cuantum de 1000 lei pentru 10 persoane din raion. Listele persoanelor din categoriile menţionate au fost coordonate cu Casa Naţională de Asigurări Sociale.
De asemenea, în incinta primăriilor din raion a avut loc întâlniri cu participanții la războiul din Afganistan și conflictul din Transnistria. În cadrul întâlnirii combatanții au vorbit despre vremuri când au fost nevoiţi să lupte pe pământ străin. Foştii ostaşi şi-au amintit cu durere de camarazii care au decedat în crîncenu război. Participanții au beneficiat de cadouri și ajutoare financiare din partea autorităților publice locale.
Ședința Fondului Local de Susţinere Socială a Populaţiei
- Detalii
- Accesări: 2140