Direcţia Asistenţă Socială , Protecţie a Familiei şi Copilului vă invită să participaţi la actul de caritate cu genericul: „Fii generos, implică-te și tu”, organizat întru susținerea fraților Noni.
Maria și Pavel sunt 2 frați orfani de 18 și 19 ani. Din iunie 2015 pînă în prezent, sunt beneficiari ai Complexului de Servicii Sociale ,,Pentru Voi”. Rămași orfani de la o vîrstă fragedă, toți acești ani i-au petrecut în diferite instituții rezidențiale (case-internat). Sunt încadrați în grad de dizabilitate accentuat.
Visul cel mai mare al lor este să revină în satul natal Izvoare, unde vor putea locui. Chiar dacă casa necesită reparație, condițiile minime de trai le sunt asigurate.
Pentru a putea locui în casă părintească, tinerii au nevoie de sprijinul nostru, pentru procurarea obiectelor de uz casnic, gospodăresc și alte obiecte de strictă necesitate.
Cu ajutorul oamenilor care au credință în Dumnezeu, a oamenilor care știu și înțeleg ce înseamnă suferință, viața celor care suferă acum, poate fi schimbată în bine.
Dacă doriți să-i ajutați pe acești tineri și să-i sprijiniți această acțiune prin obiecte de uz casnic, unelte de gospodărie, lucruri pentru amenajarea casei sau resurse financiare, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon:0(259) 2-42-66, 2-58-47 sau să ne găsiți la adresa Consiliul raional Fălești, Direcția Asistență Socială, Protecție a Familiei și Copilului, str.Ștefan cel Mare50 ori Complexul de Servicii Sociale, ,,Pentru Voi”, or. Fălești, str.Cernăuților 5;
Haideți împreună să ne unim eforturile și să salvăm vieți, să schimbăm, să bucurăm, să luminăm viața acestor tineri încercați de soartă.
V-am adresat apelul nostru cu încredere și avem convingerea că veți veni în sprijinul nostru.
Vă mulțumim anticipat pentru susținere!