La 03 iunie curent în sala de şedinţe a Consiliului raional a avut loc ședința de grup mare în cadrul căreia au participat asistenții sociali comunitari din raion.
În cadrul ședinței au fost abordate următoarele chestiuni:
- cu privire la corectitudinea acordării/neacordării ajutorului social și ajutorului social pentru perioada rece a anului de către DASPFC Fălești beneficiarilor/solicitanților din primăriile: Pruteni, Musteața, Chetriș, Călinești, Logofteni, Taxobeni, Hîncești, Năvîrneț;
- cu privire la analiza rapoartelor de monitorizare a cererilor de ajutor social pentru perioada rece;
- cu privire la identificarea, evidența, asistența și referirea cazurilor de protecție a familiilor cu copii aflați în dificultate la nivel local;
- cu privire la activitatea centrelor asistență socială în vederea protecției și asistenței cazurilor în semestrul I al anului 2016;
- cu privire la activitatea serviciilor sociale pentru persoane cu dizabilități în semestrul I al anului 2016;
- cu privire la acordarea compensațiilor pentru călătorie în transportul public.
Toți participanții s-au implicat activ în discuții, cu interes pentru subiectele discutate.