În scopul schimbului de experiență în domeniul Educaţiei Mediatice, îndeosebi pentru copii de vârstă mica și adolescenți, în zilele de 21-25 noiembrie curent, un grup din 10 bibliotecari din Moldova - finaliști ai Proiectului „Educație Mediatică și campanii de promovare a Bibliotecilor Publice”, finanțat de Programul Novateca, în parteneriat cu IREX/Europa, au efectuat o vizită de studiu în Riga, Letonia. Printre aceștia s-au aflat și doi bibliotecari din raionul Fălești – Elena Negoiță, șef Centru de Formare și Instruire din cadrul Bibliotecii publice raionale „Mihai Eminescu” și Valentina Grosu, șef bibliotecă publică din satul Pîrlița.
Bibliotecarii noștri au rămas impresionați de cele văzute la colegii de breaslă din Riga, ei au vizitat Biblioteca Națională a Letoniei, care este o mândrie a poporului leton, cu un edificiu cu 12 nivele, de o frumusețe rară, cu o arhitectură modernă unicală în lume, construită din sticlă și oțel, numită de localnici „Muntele din sticlă” sau „Castelul Luminii”. Serviciile bibliotecii sunt puternic axate atât pe informare, educare, instruire, cât și pe cultură, odihnă și agrement. Biblioteca este dotată cu tehnologii moderne, dar cartea rămâne, totuşi „blazonul de aur” al instituției, căci letonii sunt mari iubitori de carte și cultură. Biblioteca dispune de o impunătoare colecție de 4,5 mln. cărți, ediții periodice, resurse electronice etc. Impresionează mult sălile de lectură, plasate spre cel mai luminos spaţiu al bibliotecii, cu o vedere fascinantă spre apele râului Daugava. La fel de spaţioase şi dotate cu cel mai modern echipament tehnic sunt şi celelalte spaţii: pentru copii, adolescenţi, maturi, sală de conferinţe şi concerte, carte rară, pentru persoane cu deficienţe de văz şi auz, Centru de Formare şi Instruire etc. Biblioteca găzduieşte diverse expoziţii de pictură, de lucruri manuale ale persoanelor slab văzătoare, dispune de o colecţie (un catalog) a textelor a 300000 de cântece din folclorul leton, descrise de 90 de autori, inclusă în Partimoniul Cultural UNESCO și orice utilizator poate accesa colecţia în format digital.
Bibliotecarii au vizitat şi Centrul Baltic de Excelenţă în Media, situat în partea istorică veche a oraşului. Aici jurnalişti profesionişti și-au împărtăşit experienţa lor în domeniul Educaţiei Mediatice, le-au sugerat bibliotecarilor idei de îmbunătăţire a domeniului dat şi în Republica Moldova. Un aspect nou pentru moldoveni a fost Educaţia Mediatică pentru copii, or, ca şi orice deprindere, Educaţia Mediatică trebuie să fie un element obligatoriu în educarea copiilor și în multe ţări europene este inclusă în programul şcolar. E foarte important, ca copiii de mici să înţeleagă şi să-şi dezvolte gândirea critică faţă de orice informaţie vizualizată, citită, să aibă unghiul său de abordare, ca mai apoi, devenind maturi, să se orienteze corect în diverse surse media, să evite manipularea şi propaganda, ceea ce îi va ajuta să ia decizii corecte în viaţă, să fie cetăţeni responsabili, să adopte o poziţie civică activă.
La finele vizitei bibliotecarii moldoveni au avut o întrevedere cu ambasadorul Eugen Revenco la Ambasada Republicii Moldova în Riga, și-au împărtăşit impresiile despre vizită, ambasadorul relatându-le la rândul său, despre activităţile organizate de Ambasadă pentru conaţionalii noştri, care trăiesc în Letonia (800-oficial, 3000-neoficial).
Urmează ca în perioada decembrie 2017 – martie 2018 specialiștii bibliotecari din Moldova să implementeze activităţile planificate în Planul Media elaborat în Proiect, menite să eficientizeze promovarea activităţilor de bibliotecă prin intermediul surselor media locale şi republicane, să constituie parteneriate durabile cu mai multe surse media de orice nivel, birouri de PR (relaţii cu publicul) în biblioteci şi să îmbogățească conţinutul activităţilor cu elemente şi aspecte noi preluate de la colegii letoni.