… Chiar acum când ninge pe Moldova,
când nămeţi prin cerul ei se-alungă,
Eminescu a pornit spre noi,
și – să dee Domnul să ajungă!
Cu aceste versuri a lui Nicolae Dabija a început ora comemorativă prilejuită de aniversarea a 167 ani de la nașterea poetului-nepereche Mihai Eminescu, desfășurată în ziua de vineri, 13 ianuarie curent pe platoul monumentului Mihai Eminescu. La organizarea manifestării și-au adus aportul instituțiile din oraș, care-i poartă cu sfințenie numele - colaboratorii Bibliotecii publice raionale „M.Eminescu” și elevii Liceului Teoretic „M.Eminescu”, în parteneriat cu Palatul raional de Cultură „M.Volontir”, Școala de Muzică, LT „A. Pușkin.
Activitatea a fost deschisă de directorul Bibliotecii publice raionale „M.Eminescu” Tatiana Galbici, după care moderatorii activității, elevii cl.XII ai LT „M.Eminescu” Doina Carp și Damian Sandu, au invitat-o la microfon pe profesoara de limbă română a LT „A. Pușkin Elena Ghebos pentru un cuvânt de felicitare. Au răsunat apoi versurile recitate cu mult suflet și emoții de elevii Oroșanu Victoria, Savciuc Nicolae, Rosovschi Gabriel, Bulhac Victoria, Ptașnic Valeria, Guțu Nicolae, versuri în care s-a găsit oglindită tema naturii, a dragostei pentru femeia iubită, așa cum numai Eminescu a știut s-o facă, a mamei, pe care Poetul o asociază cu Patria, meleagul natal, natura înconjurătoare, a prieteniei lui cu marele povestitor din Humulești Ion Creangă.
Bădiță Ioane! și Tu, Bădiță Mihai!
(Așa cum vă spuneați în timp, odată)
Ne-ați părăsit cândva cu mult alai,
Dar cei rămași, în inimă vă poartă!
Bădiță Ioane! Bădiță Mihai!
Compozitori din diferite perioade - Ciprian Porumbescu, George Enescu, Eugen Coca, Eugen Doga, Vasile Zagorschi, Gheorghe Mustea, Ghenadie Ciobanu și alții şi-au găsit în opera poetică eminesciană, muzicală prin natura ei, surse de inspiraţie, recurgînd la mai multe genuri: serenade, romanţe, sonete, opere, balete, oratorii, simfonii.. „Poezia lui Eminescu este ea însăşi o muzică, de o frumuseţe şi o profunzime inconfundabilă… Nu oricum se poate compune muzică pe versuri de Eminescu” - afirma George Enescu.
În acest context, cu deosebită plăcere cei prezenți – elevi, profesori, funcționari publici, oameni de cultură, iubitori de opera eminesciană, au audiat cîntecele și romanțele pe versurile poetului interpretate cu multă ardoare și dragoste de către colectivul de profesori ai Școlii de Muzică („Seara pe deal”, „De ce nu-mi vii”), formația folclorică „Baștina” a Palatului raional de Cultură „M.Volontir” („Pe lângă plopii fără soț”), conducător artistic Valeriu Negri, soliștii Ilinca Zubic („Am greșit”), Maria Chiriac („O, mamă...”).
Consemnarea Sărbătorii Naționale Ziua Comemorării lui Mihai Eminescu la Fălești ne-a pătruns încă o dată, cu certitudine, de sentimentul că, Mihai Eminescu este un geniu al neamului românesc, un poet universal, care ne-a cântat neamul şi pământul cu cele mai frumoase cuvinte, care a luptat pentru libertatea noastră prin versul şi prin cuvântul său, actual şi azi.