Devenind deja tradiție, anual, marcăm Ziua Internațională a Muzicii pe 1 octombrie, ceea ce constituie un bun prilej, un minunat pretext de a ne reîntâlni cu muzica mare, valori perene ale spiritualității universale, tălmăcite la cele mai înalte cote valorice. Ziua Internaţională a Muzicii a fost proclamată de UNESCO în 1975, grație propunerii renumitului violonist, dirijor şi muzicolog Yehudi Menuhin, elev al marelui George Enescu, susţinut şi de Boris Yarutsowski, preşedintele Consiliului Internaţional al Muzicii, sărbătoare, care a avut menirea de a sprijini promovarea muzicii ca artă în societate, în vederea susținerii păcii și prieteniei între popoare, realizarea de schimburi culturale și recunoașterea valorilor estetice.
În 2016, la Fălești, schimb cultural de mare excepție a avut loc la Școala de Muzică, pe 1 octombrie, unde s-au întâlnit două colective corale – Studioul Muzical-Coral „Lia-Ciocârlia” din or.Chișinău și gazdele evenimentului – corul „Speranța”. Fiecare concert este o sărbătoare a muzicii. Sala de spectacole a reunit pe cei pasionaţi de muzică şi cei interesaţi de a cunoaşte şi studia arta muzicală, fiindu-le oferită posibilitatea de a savura din celebrele creaţii muzicale.
Prioritate s-a oferit oaspeților, care au excelat în scenă printr-o armonie fascinantă, un repertoriu select, prestație scenică deosebită. Studioul Muzical-Coral „Lia-Ciocârlia”, conducător artistic și dirijor Luminița Istrate, a demonstrat capacități vocale impresionante, fiind laureat al multor concursuri și festivaluri naționale și internaționale. Acești frumoși copii au încântat publicul și din Ucraina, Rusia, România, Letonia, Lituania, Belarus, Turcia, Franța, Belgia, Bulgaria etc. Fiind cu un ritm muzical bine dezvoltat, copiii au reușit să combine armonios interpretarea cântecului cu mișcările de dans în scenă, astfel devenind diversificată prestația.
Cu un divertisment coral a venit în scenă și colectivul „Speranța” a Școlii de Muzică, dirijor Valentina Bulgaru, maestru de concert Nelea Matcovschi. Deja îndrăgit de publicul spectator făleștean, corul s-a remarcat prin abilități muzicale dezvoltate, repertoriu vast, ținută scenică impecabilă. În palmares au adunat succese și victorii obținute la diverse manifestări cultural-artistice de nivel național și internațional: Festivalul-Concurs Național „Hora Primăverii”, Festivalul de Muzică Corală „Vocile Primăverii”, Festivalul Național de Muzică Corală „A ruginit frunza din vii”, Gallucio Internațional Chorus Festival, ed.I-a, or.Gallucio, Italia, Chorus Inside Summer, ed.X-a, or.Chieti, Italia, Concursul Național „Tinere Talente” ș.a.
Muzica nu are hotare, ea cultivă idealurile de pace și prietenie între popoare, leagă în unison diferite culturi, produce valori estetice diverse. Astfel, publicul din Fălești și oaspeții au avut norocul de a audia corul unit - Studioul Muzical-Coral „Lia- Ciocirlia” și corul „Speranța”, care au interpretat două melodii din repertoriul național și universal, dirijate consecutiv de ambii conducători – Valentina Bulgaru și Luminița Istrate. Un apogeu de mare valoare, care a demonstrat că Muzica este arta care vorbeşte pe toate limbile şi este înţeleasă de toată lumea. Ea este literatura simţurilor, este un liant ce-i uneşte pe oameni, creează o bună dispoziţie, umple inimile de gânduri mari și frumoase.
Au împărtășit gândurile lor legate de frumuseţea muzicii ca artă, dar şi de rolul pedagogului muzical în formarea educaţională Gurduza Tatiana, consilier raional, Negri Ludmila, specialist principal Secție Cultură și Turism Fălești, Mamai Mihaela, directorul Școlii de Muzică Fălești, care au mulțumit pentru ora de muzică bună, pentru șirul de minute de delectare sufletească adevărată. Impresionante cuvinte au rostit conducătorii colectivelor corale care s-au produs în scenă, ambele formații purtând onorificul titlu „model”. Ziua Internațională a Muzicii la Fălești a reușit minunat, ceea ce constituie o mare realizare a colectivelor pedagogice din Fălești și Chișinău, devenind un eveniment de propagare pentru o cunoaştere mai bună a artei corale, un model de consolidare a legăturilor de prietenie dintre oameni cu ajutorul muzicii. Muzica ne schimbă, ne modelează, ne dă o altă viziune asupra lumii care ne înconjoară.
Astfel, evenimentul a demonstrat, că Măria Sa Profesorul, zi de zi, oră de oră, veghează asupra spiritualităţii neamului, asupra formării civice a viitorului ţării, dând fiecărui discipol o parte din inima sa. Fiind în pragul sărbătorii Ziua Profesională a Lucrătorilor din Învăţământ adresăm tuturor pedagogilor din învățământul artistic și nu numai sincere și cordiale felicitări și mulţumiri pentru efortul calificat şi plin de abnegaţie depus la sporirea nivelului de educație a tinerei generații. Vă dorim sănătate şi prosperitate, optimism şi noi realizări fructuoase, munca să Vă fie răsplătită din plin, să găsiţi continuu satisfacţie în nobila dedicație pentru formarea competenţelor noilor generaţii. Fie ca drumul vieţii să Vă fie presurat cu florile recunoştinţei, iar mila Bunului Dumnezeu să nu Vă ocolească nicicînd. Să Vă bucuraţi de aprecierea şi stima pe care le meritaţi din plin.