La 26 mai în incinta Centrului de Resurse pentru Tineri ,,Lora GĂINĂ” din orașul Fălești s-a desfășurat Festivalul regional la Șah „Fălești -2019” unde au participat copii, tineri, adulți, pasionați de șah din localitățile: satul Bravicea raionul Călărași, satul Chișcăreni raionul Sîngerei, satul Costuleni raionul Ungheni, orașul Strășeni, orașul Dondușeni, orașul Fălești, inițial anunțându-și participarea echipe din 11 localități.
Ediția a XIV a Festivalului s-a realizat conform următoarelor categorii de vârstă: I) până la 8 ani; II) până la 10 ani; III) până la 12 ani; IV) până la 14 ani; V) până la 18 ani; VI) 18-50 ani; VII) 50 ani +; VIII) Fete/ femei. Fiecare categorie de vârstă a avut deținătorii locurilor I, II, III.
Rezultatele pe echipe: Locul I- echipa raionul Fălești; Locul II- echipa din orașul Dondușeni; locul III- echipa din satul Costuleni, raionul Ungheni.
La frumosul eveniment a participat Domnul Viorel BABII, președintele raionului, Domnul Veaceslav TAMBUR, vicepreședintele raionului și Domnul Oleg Savva, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
Susținători ai festivalului au fost Direcția Generală Educație Fălești, Președintele raionului Fălești, Federația de șah din Moldova
Obiectivele festivalului au fost de a promova jocul de şah în rândul copiilor, tinerilor, adulţilor, identificarea, evidenţierea şi stimularea tinerilor şahişti, implicarea reprezentanţilor APL/ONG în promovarea jocului de şah, evaluarea nivelului de pregătire a şahiştilor din raion/regiune/republică și facilitarea colaborării între echipele de şah din țară.