La 3 septembrie în școlile din raionul Fălești a răsunat primul clopoțel.Cei mai emoționați au fost elevii care au venit în clasa întâi. Dornici de carte, plini de emoţii şi cu buchete de flori în mâini, aceștia au păşit pentru prima dată pragul şcolii. Ei au fost eroii principali ai careului de început de an școlar, împreună cu cei mai mari colegi , absolvenții claselor a IX-a și a XII-a.
La careu au asistat, pe lângă părinți, cadre didactice și alți reprezentanți ai comunității educaționale: deputați în Parlamentul RM, consilieri raionali, specialiști principali ai DGE, preoți, primari, reprezentanți ai poliției.
Astfel încă o data se confirmă dezideratul că numai împreună putem asigura o educație de calitate.