Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

 La 24 ianuarie curent în incinta Liceului Teoretic ,,Mihai Eminescu” din orașul Fălești, s-a desfășurat ședința cu directorii adjuncți  pentru instruire din instituțiile de învățământ, la care a participat și Doamna Iraida BÎNZARI, președintele raionului.

 Agenda întrunirii a inclus chestiuni privind responsabilități ale directorilor adjuncți, actele normative în vigoare care trebuie respectate în activitate, documentele pe care trebuie să le dețină un director-adjunct conform Nomenclatorului, care au fost menționate de Doamna  Silvia Matasî, șef al Direcției Generale Educație. Despre organizarea și desfășurarea olimpiadelor școlare la disciplinele de studii a vorbit Doamna Parascovia Chiruța, șef – interimar al Serviciului Politici Educaționale și Management. Doamna Aliona Osoianu, șef adjunct al Direcției Generale Educație a scos în evidență rezultatele tezelor din cadrul sesiunii de iarnă 2018 prin care a menționat succesele și lacunele atestate, dar  s-au trasat perspective de activitate pentru îmbunătățirea lucrurilor. Rezultatele inspecțiilor inopinate și tematice privind dozarea temei de casă și obiectivitatea notării elevilor în cadrul orelor, constatările și recomandările adresate cadrelor manageriale și cadrelor didactice, precum și cerințele pentru structura rea corectă a materialelor din portofoliile Comisiilor metodice din școală, au fost prezentate de Aliona Saviuc, șeful al direcției management al curriculumului și formare profesională continua. În finalul ședinței Doamna Iraida BÎNZARI a   apreciat succesele pe care le-a obținut învățământul din raion și a  mulțumit directorilor responsabili de procesul instructiv pentru  activitatea desfășurată, menționând că pentru viitor este necesar  de o implicare mai activă și calitativă care ar îmbunătăți  și spori calități educaționale pentru tinerele generații.

Galerie foto