La data de 14 decembrie curent, AO „CUTEZĂTORUL” de comun cu Secția Agricultură și Alimentație au organizat adunarea regională pentru producători de legume din raioanele Fălești, Glodeni și Sîngerei. Drept urmare, Federația Agricultorilor din Moldova (FARM) în parteneriat cu Proiectul Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova a lansat inițiativa de creare a primei asociații de profil în acest sector - Asociația Națională a Legumicultorilor din Republica Moldova (ANLRM). În prezent, în Republica Moldova nu există o formă organizatorică menită să acționeze în beneficiul acestora.
Dnul Vasile Pojoga Manager de proiect FARM a reletat legumicultorilor despre avantajele asocierii, procedura de fomare a asociației și necesitatea de implicare activă a legumicultotilor în acest proces și cât de important este autoorganizarea legumicultorilor în solutionarea problemelor, participarea la elaborarea politicilor agricole și dezvoltarea sectorului.
Transformarea sectorului legumicol din Republica Moldova în unul competitiv și modern, necesită investiții, tehnologii ușor accesibile și susținere din partea autorităților. Pentru a îndeplini aceste condiții, este nevoie de a ajusta politicile agricole la necesitățile reale ale producătorilor legumicoli. În prezent, în Republica Moldova nu există o formă organizatorică menită să acționeze în beneficiul acestora.
În cadrul evenimentului la fel s-a discutat despre situația actuală și evoluția sectorului legumicol, tendințe moderne în comerțul cu legume, oportunitățile cooperării legumicultorilor, ș.a.. Participanții au manifestat interes sporit în abordarea problemelor din sectorul legumicol, punînd la discuție cele mai stringente probleme.
La final, au fost delegați reprezentanți în Grupul de Inițiativă Național ce va avea sarcina de studiere a practicelor de succes în asocierea de profil a producătorilor, elaborarea conceptului și actelor de constituire a asociației și convocarea adunării de constituire a Asociației Naționale a Legumicultorilor din Republica Moldova.