Vicepreședintele raionului, domnul Fusu Veaceslav cu specialiștii Direcției Agricultură și Alimentație au efectuat o vizită de lucru în primăria comunei Pruteni, unde de comun cu reprezentanții primăriei, directorul SRL „Cozmeanca- Prim” domnul Dobîndă Pavel și agronomul gospodăriei domnul Gligor Dumitru au verificat starea culturilor din teritoriu.
În cadrul evaluării semănăturilor s-a constatat, că practic pe toată suprafața gestionată, datorită tehnologiilor aplicate, respectării alegerii corecte a premergătorilor, folosirii materialului semincier de calitate și nu în ultimul rînd grație precipitațiilor căzute la timp, dezvoltarea porumbului și floarei soarelui este satisfăcătoare cu roada deja formată.
În același timp s-a stabilit, că pe unele terenuri, ce ocupă o suprafață de circa 100 ha semănăturile de porumb și a florii soarelui, reînsămînțate după cultura orzului de primăvară, sunt într-o stare mai critică, mai cu seamă porumbul, care este compromis practic totalmente. Într-o situație asemănătoare sunt și unele terenuri agricole gestionate de gospodării țărănești și fermieri din teritoriu.
În acest context, domnul Motelica Valeriu, șef DAA, a adus la cunoștință celor prezenți procedura de formare a comisiilor în cadrul primăriei pentru întocmirea actelor corespunzătoare, privind constatarea pagubelor cauzate de calamitățile naturale, pentru a fi prezentate la organele de resort.