În trecerea… anilor
La 26 mai curent, în incinta gimnaziului Horești a avut loc activitatea ,,În trecerea anilor’’ dedicată aniversării de 100 de ani ai școlii din sat. Oaspeți de onoare prezenți la această sărbătoare de suflet au fost Domnul Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului, Doamna Elena REVENCO, Primarul comunei Horești, profesori și absolvenți ai instituției.
Amintim, că anul acesta se împlinesc 100 de ani de când în comuna Horești s-a înființat școala primară (anul 1922). În anul 1948 școlii primare din sat i se acordă statutul de gimnaziu ( școala de 7 ani) cu capacitatea de 180 elevi.
Primul director al instituției a fost Chistruga Vladimir Nicolae, apoi Ciofu Afanasie Gherasim. Din anul 1964 școala sus-menționată are statut de școală medie până în anul 2010, când instituția obține statut de gimnaziu și până astăzi.
- Detalii
- Accesări: 739
Competițiile raionale la protecția civilă
Astăzi, 26 mai a fost dat start competițiilor raionale a echipelor și posturilor sanitare. Aplicațiile practice se vor desfășura pe parcursul zilelor de 26 – 27 mai curent, în apropierea lacului Comsomolist.
Scopul competiţiilor este de a monitoriza şi a scoate în evidenţă gradul de pregătire a echipelor și posturilor sanitare la protecția civilă.
În prima zi a concursului au participat 14 echipe sanitare a primăriilor Mărăndeni, Ilenuța, Ișcălău, Pruteni, Albinețul Vechi, Răuțel, Călinești, Scumpia, Izvoare, Musteața, Călugăr, Natalievca, Glinjeni și a ÎCS „Plastic Technology”SRL.
Totalurile competiţiilor urmează a fi efectuate la 27 mai, după ce se vor antrena în concurs şi restul echipelor și posturilor sanitare.
- Detalii
- Accesări: 493
Tîrgul locurilor de muncă pentru studenții absolvenți și angajatori în domeniul agrar
În scopul asigurării pieței muncii cu specialiști în domeniul agroindustrial (agronomie, zootehnie, horticultură, economie, medicină veterinară, electrificare, inginerie agrară, cadastru, hidroameliorare ) și oferirea oportunității de angajare în câmpul muncii a absolvenților Universității Agrare de Stat din Moldova, la inițiativa Universității, sub egida Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare a fost organizat la data de 25 mai curent, în incinta Universității Agrare de Stat din Moldova, târgul locurilor de muncă pentru studenții absolvenți și angajatori în domeniul agrar.
Agenda întrunirii a cuprins tematici din domeniul agroindustrial ce au fost prezentate de către doamna Veronica PRISĂCARU, rector al Universității Agrare de Stat din Moldova și Domnul Sergiu GHERCIU, Secretar de Stat al Ministerului Agriculturii și Industirei Alimentare.
La acest eveniment din cadrul Consiliului raional au participat Domnul Veaceslav FUSU, Vicepreședintele raionului însoțit de un reprezentant al secției Agricultură și Alimentație și din cadrul Gospodăriei Țărănești ,, Mîță Ion” din satul Navîrneț.
În cadrul tîrgului, tinerii au avut posibilitate să discute tête-à-tête cu potențialii angajatori din sectorul agricol și să afle despre oportunitățile profesionale.
Scopul evenimentului a fost de a :
- încurajarea și consolidarea înțelegerii și conștientizării publicului larg cu privire la calitatea educației și a activităților științifice-educative-tehnologice comune (universitatea-angajatori) ;
- încurajarea cooperării între mediul academic, factorii de decizie, tineret, antreprenori în cea ce privește pregătirea profesională a cadrelor în domeniul agroindustrial ;
- îmbunătățirea comunicării și informarea publicului despre ofertele de angajare a absolvenților UASM ;
- sporirea angajabilității absolvenților conform calificării obținute.
În rezultatul informării tuturor agenților economici din raion despre posibilitatea angajării în câmpul de muncă a specialiștilor din diverse domenii al sectorului agroindustrial au prezentat interes următoarele gospodării agricole din raion:
- SRL Taras Scop Agro (specialitatea solicitată - agronom)
- SRL Agropompa Prim (specialitatea solicitată - agronom)
- SRL Rairec Plus ( specialitatea solicitată-agronom )
- GȚ Mîță Ion (specialitatea solicitată - agronom )
- SRL Gareanca Agro (specialitatea solicitată- agronom)
Consiliul raional încurajează organizarea și desfășurarea evenimentelor de acest gen, în scopul reducerii numărului de șomeri înregistrați pe teritoriul raionului și angajarea tinerilor specialiști în câmpul muncii.
- Detalii
- Accesări: 472
În Atenția Autorităţilor Publice Locale și Agenților Economici!
Ținînd cont de importanța întreprinderii măsurilor de combatere a buruienii periculoase, Ambrozia (Ambrosia artemisiifolia), la nivel național a fost aprobată Hotărârea de Guvern Nr. 967 din 03.10.2018 pentru aprobarea Regulamentului privind combaterea și prevenirea răspândirii buruienii ambrozia (Ambrosia artemisiifolia) și a Planului de acțiuni privind combaterea și prevenirea răspîndirii buruienii ambrozia pentru anii 2019-2024.
Ambrozia (Ambrosia artemisiifolia) crește spontan, pe terenuri lăsate în paragină, în special de-a lungul căilor ferate, pe marginea apelor curgătoare, la marginaea pădurilor, dar și pe terenurile neîngrijite, terenuri lipsite de vegetație, parcuri și grădini.
Impactul negativ major al buruienii se răsfrînge asupra sănătății umane, polenul acestei plante, purtat de vînt, provocînd polinoze (rinită alergică, conjunctivită alergică, astm, leziuni urticariene de contact) la sfârşitul verii - începutul toamnei, fiind unul dintre factorii agravanți ai astmului bronşic.
Pentru eradicarea nemijlocită a plantei privind combaterea și prevenirea răspîndirii buruienii sunt necesare următoarele măsuri:
1) smulgerea plantei sau tăierea repetată, care se face obligatoriu înainte de perioada de înflorire, pentru a nu provoca dispersia polenului;
2) eradicarea prin lucrări agricole, ca de exemplu săpat, prașilă manuală, tăiat, cosit manual sau mecanic, lucrarea cu grapa cu discuri, lucrarea cu combinatorul, tăierile frecvente sunt foarte eficiente;
3) erbicidarea, se execută în primul stadiu de dezvoltare a plantei (până la înflorire), cu utilizarea produselor omologate conform Registrului de Stat al produselor de uz fitosanitar și al fertilizanţilor, permise pentru utilizare în Republica Moldova.
Astfel, planta Ambrozia trebuie distrusă în perioada cuprinsă între răsărire și apariția primelor inflorescențe. În cazul reapariției focarelor de infestare, se recomandă efectuarea repetată a lucrărilor de combatere pe întreagă perioadă a anului, evitându-se astfel apariția inflorescențelor.
Nerespectarea cadrului normativ, constituie contravenție și se sancționează cu amendă conform Codului Contravențional al Republicii Moldova.
- Detalii
- Accesări: 444
Întrunire cu primarii orașului, satelor și a comunelor din raion
- Detalii
- Accesări: 503