Consacrarea Zilei bibliotecarului, Zilei Internaționale a Cărții și a Dreptului de Autor
La data de 26 aprilie curent, în incinta Palatului raional de cultură „Mihai Volontir”, orașul Fălești a avut loc activitatea dedicată „Zilei bibliotecarului, Zilei Internaționale a Cărții și a Dreptului de Autor” cu genericul: „Biblioteca – hrană pentru suflet”.
La activitate au fost prezenți președintele raionului Fălești, Fîntîna Sergiu, vicepreședintele raionului Tambur Veaceslav, șefa DGEC Fălești, Osadța Mariana, precum și președinta Federației Consiliului ramural Fălești al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură, Matcovschi Nelea, care au oferit diplome pentru merite deosebite în domeniul biblioteconomic.
Ca oaspete de onoare la activitate a fost prezent scriitorul Ianoș Țurcanu împreună cu interpreții Sergiu Țurcan și Adriana Spunei. În cadrul activității a fost dat start celei de-a III-a ediție a Campaniei de lectură „Făleștenii citesc”, scopul căreia este constituirea unei comunităţi de cititori prin promovarea lucrărilor de înaltă valoare artistică şi educarea gustului pentru lectură a făleștenilor. Au fost propuse spre lectură două dintre cele mai recent editate cărți ale lui Ianoș Țurcanu: „Omul Mării rămâne cu voi” (pentru tineri și maturi) și „Un cocor cu GPS” (pentru copii).
Au acceptat provocarea noastră și cei de la Editura Litera, care ne-au fost alături cu o expoziție bogată de carte și au venit cu surprize plăcute pentru cititorii din Fălești.
- Detalii
- Accesări: 650
Ziua comemorării veteranilor ce au participat la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl
Astăzi, 26 aprilie, comemorăm veteranii care au participat la lichidarea tragediei din 26 aprilie 1986, avaria de la Cernobîl…
Trista filă a istoriei ne-a oferit o lecție, care este actuală și acum, când trebuie să fim uniți și solidari, așa cum au procedat atunci bravii noștri cetățeni, ca să protejăm generațiile care vin.
La complexul memorial ,,Aleia Eroilor”, la monumentul eroilor căzuți la datorie, lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl s-a desfășurat activitatea unde au participat Domnii Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului, Veaceslav TAMBUR, Vicepreședintele raionului, Alexandru SEVERIN, Primarul orașului Fălești, Gheorghe BAXAN, Președintele Asociației Cernobîl, funcționarii publici din cadrul autorității publice locale Consiliul raional și Primăria orașului Fălești.
Mesaje de mulțumire pentru activitatea eroică a veteranilor de la Cernobîl a fost transmis de către Domnii Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului, Alexandru SEVERIN, Primarul orașului Fălești și Gheorghe BAXAN, Președintele Asociației Cernobîl, care în discursul dum-lor au menționat, că cu prețul propriei vieți și sănătății au salvat sute de mii de alte vieți omenești, cuvinte de apreciere pentru sacrificiul la acele operațiuni, la acea catastrofă, unde s-a luptat fără arme, fără echipamente speciale și fără nici o pregătire. Ne exprimăm recunoștința față de toți participanții la lichidarea consecințelor avariei, față de eroii care și-au pierdut viața în urma bolilor survenite, iar compasiunea pentru familiile lor rămâne nelimitată.
Au răsunat și cuvinte de mulțumire pentru veteranii care au dat dovadă de verticalitate și curaj, servind drept exemplu pentru societate, de sănătate, liniște și bunăstare în familie, puterea de a depăși greutățile vieții.
Menționăm, și reamintim că cu 37 de ani de la tragedia provocată de catastrofa care s-a produs la Centrala nucleară de la Cernobîl, a afectat o mare parte a lumii, unde 190 de tone de substanțe radioactive au ajuns la peste 1000 de metri în atmosferă și au fost purtate de curenții de aer pe distanțe imense. În mai puțin de două zile, norul cu aceste particule radioactive, de 200 de ori mai puternice decât bombele atomice de la Hiroshima și Nagasaki, a cuprins tot nordul Europei.
Constatăm, cu regret, că acea tragedie a provocat pierderi umane similare războaielor. Milioane de oameni au fost expuși la radiații. Milioane de oameni și-au distrus viețile. Efectele acestui accident se simt și astăzi, acesta fiind un proces care nu poate fi oprit. În urma tragediei, multe persoane au fost supuse unor boli incurabile, generate de contaminarea cu radiație.
La final de activitate a urmat minutul de reculegere și depunere de flori în memoria eroilor căzuți la datorie, lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl.
- Detalii
- Accesări: 557
Mesaj de felicitare cu prilejul Zilei bibliotecarului și Zilei Internaționale a Cărții și a Dreptului de Autor
Stimați bibliotecari!
Aprilie ne aduce odată cu frumosul anotimp sărbătoarea Dumneavoastră profesională. Acest prilej ne oferă posibilitatea de a Vă transmite sincere felicitări, redefinind încă o dată menirea pe care o aveți – cea de a consolida spiritual comunitatea, sprijinindu-l pe fiecare să-și valorifice timpul prin lectură.
Sărbătoarea Dumneavoastră profesională ne permite, să recunoaștem rolul pe care îl are biblioteca și bibliotecarul în promovarea dorinței de a cunoaște, în a ajuta oamenii să obțină noi competențe, să descopere istoria și cultura fiecărei comunități.
Vă adresăm urări de bine și sănătate, exprimându-ne întreaga admirație și recunoștință pentru promovarea culturii în societatea noastră, pentru motivarea cetățenilor de a reveni în aceste oaze de lumină pe care le gestionați și, desigur, pentru abnegația cu care vă realizați menirea de bibliotecar.
Cu profund respect,
Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului Fălești.
- Detalii
- Accesări: 844
Anunț de atribuire nr.4 din 25.04.2023
- Detalii
- Accesări: 646
Anunț de atribuire nr.3 din 25.04.2023
- Detalii
- Accesări: 657