Invitatie
Invitație
Consiliul raional de comun cu Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, filiala Bălţi şi primăria orașului Făleşti invită locuitorii şi oaspeţii raionului în perioada 6 – 8 august curent să viziteze expo-târgul universal „Târg de vară la Făleşti”, ediţia a II – a.
Vă aşteptăm zilnic în centrul oraşului, pe str. Alexandru cel Bun (Pietonală), între orele 900 – 1800 ”.
Comitetul organizatoric
- Detalii
- Accesări: 1225
Seminar zonal privind mecanismul de coordonare a politicii de stat în domeniul diasporei, migrației și dezvoltării
În vederea implementării HG nr.725/2017 cu privire la Mecanismul de coordonare a politicii de stat în domeniul diasporei, migrației și dezvoltării (DMD), Biroul relații cu Diaspora din cadrul Cancelariei de Stat de comun cu Consiliul raional a organizat un seminar zonal cu participarea reprezentanților – persoanelor responsabile de domeniul DMD din raioanele Glodeni, Rîșcani, Ocnița, Dondușeni, Edineț și Soroca.
Cu un cuvânt de salut pentru participanți la seminar a venit Domnul Viorel BABII, Președintele raionului care a menționat despre scopul întrunirii și anume abordarea integrată a domeniului diaspora, migrație și dezvoltare în programele, planurile și strategiile de dezvoltare locală, precum și crearea mecanismului de monitorizare și evaluare a implementării DMD în documentele strategice locale.
Reprezentanții Biroului Relații cu Diaspora din cadrul Cancelariei de Stat au prezentat informația privind Mecanismul interinstituțional de referire a cetățenilor Republicii Moldova reveniți de peste hotare, migrația și dezvoltarea locală.
- Detalii
- Accesări: 949
Campionatul sportiv național între slab văzători și nevăzători
În perioada 26-29 iulie în orașul Hîncești s-a desfășurat campionatul sportiv național între slab văzători și nevăzători. La acest campionat a participat și echipa din raionului Fălești, membri ai Organizației Teritoriale Fălești a Asociației Nevăzătorilor din Moldova. Făleștenii au câștigat multe probe din cadrul campionatului, la concursul ,,Țintașul iscusit” echipa noastră plasându-se pe locul II. Pentru participare la acest frumos eveniment a contribuit și Consiliul raional în persoana Domnului Viorel BABII, Președintele raionului care a organizat transportul tur retur pentru participanți.
Doamna Diana MATACHI, Președintele O.T. Fălești a înmânat o scrisoare de mulțumire Domnului Președinte a raionului pentru raza de bucurie și speranță pe care a adus-o în sufletele participanților la campionat.
- Detalii
- Accesări: 1112
ANUNȚ!
În urma evaluării dosarelor de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice de șef adjunct al DGE Fălești, în baza hotărârii Comisiei de concurs pentru ocuparea funcțiilor publice vacante din cadrul DGE, la concurs au fost admise:
- Matasî Silvia , profesoară de limbă și literatură română, cu recalificare profesională la specialitatea management educațional.
- Tașcu Angela, profesoară de biologie și geografie, licențiată în cultură fizică și sport.
- Detalii
- Accesări: 1223
Vizită de lucru la Centrul de Asistență Socială ,,ÎMPREUNĂ” din satul Ciolacu Nou
La 31 iulie, Domnul Veaceslav TAMBUR, vicepreședintele raionului, însoțit de specialiștii din cadrul Direcției Generale Asistență Socială Protecție a Familiei și Copilului Fălești a efectuat o vizită de lucru la Centrul de asistență socială „Împreună” din Ciolacu Nou.
Scopul vizitei este de a monitoriza prestarea serviciilor sociale din cadrul Centrului pentru a asigura beneficiarilor servicii sociale de calitate.
Tot astăzi în satul Sărata Veche au fost monitorizate serviciile și evaluarea situației beneficiarilor din serviciile sociale:
- Serviciul îngrijire socială la domiciliu;
- Asistență personală;
- Familii care beneficiază de sprijin monetar.
Scopul vizitelor este de a monitoriza prestarea serviciilor sociale din raion pentru ca cetățenii din localități să beneficieze de servicii calitative și cât mai urgente.
- Detalii
- Accesări: 1086