Consiliul raional Făleşti anunţă concurs pentru ocuparea funcţiei publice vacante de șef Serviciu Juridic
Scopul general al funcţiei: Asigurarea juridică a activității Președintelui raionului și Aparatului acestuia, respectarea uniformă a legislației de către autoritatea executivă a Consiliului raional.
Sarcinile de bază:
1. Asigurarea unui management eficient al activității Serviciului Juridic;
2. Asigurarea respectării legislației în vigoare în activitatea autorităților publice de nivelul II;
3. Acordarea asistenței juridice specialiștilor din Aparatul Președintelui raionului, subdiviziunilor Consiliului raional, primăriilor, cetățenilor primiți în audiență;
4. Participarea și susținerea în ședințele Consiliului raional, în comisiile consultative a proiectelor de decizii ale Consiliului raional initiate de Președintele raionului și prezintă în ședința consiliului, în caz de necessitate, a precizărilor în probleme ce țin de competență;
5. Participarea la examinarea sesizărilor adresate Președintelui raionului și Consiliului raional din partea OTB al Cancelariei de Stat, Agenției Achiziții Publice, Procuratură, etc;
6. Reprezentarea intereselor Consiliului raional și Președintelui raionului în instanțele judiciare, organelor de stat, relațiile cu persoanele fizice și juridice;
7. Participarea la elaborarea proiectelor de acte administrative emise de Consiliul raional, Președintele raionului;
8. Efectuarea sistematizării, evidenței și păstrării actelor legislative și normative.
- Detalii
- Accesări: 1040
Ședința de lucru a echipei de proiect a Consiliului raional Fălești, partenrul numărul I în cadrul proiectului "Călător pe meridiane culturale"
Recent, în cadrul Centrului pentru Cooperare Transfrontalieră, Integrare Europeană și Atragerea Investițiilor a fost desfășurată ședința de lucru cu participarea echipei de proiect, reprezentanților Secției Cultură și Turism și Muzeului raional de Istorie și Etnografie „Lazăr Dubinovschi” din orașul Fălești.
Ședința a fost prezidată de către managerul proiectului, domnul Victor Cimpoieș și a avut scopul de a informa cei prezenți despre termenii stabiliți pentru desfășurarea activităților planificate, dar și bugetul planificat pentru efectuarea lucrărilor interne de reparație și procurare a echipamentelor necesare pentru muzeu.
De asemenea, domnul Alexandru Prodan, specialist în achiziții publice a adus la cunoștință procedurile de achiziții care vor fi organizate și desfășurate în cadrul proiectului, lucrările necesare de executat la reparația clădirii Muzeului raional, iar reprezentanții beneficiarului, au vorbit despre nevesitatea de achiziționarea vitrinelor și dulapurilor pentru păstrarea exponatelor.
Componenta de reabiltare a Muzeului raional de Istorie și Etnografie „Lazăr Dubinovschi” va fi implementată de către Consiliul raional Fălești în cadrul proiectului "Călător pe meridiane culturale" , finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Comun România - Republica Moldova 2014 – 2020.
- Detalii
- Accesări: 607
Mesaj de felicitare de Ziua Profesorului
Stimați angajați ai sistemului educațional, Ziua dumneavoastră profesională, sărbătorită în una din frumoasele zile ale toamnei, este o ocazie deosebită de a vă exprima profunda recunoștință pentru munca în numele viitorului.
Fiecare din noi păstrăm amintirea unui dascăl căruia îi spunem cu toată dragostea şi recunoştinţă “mulţumesc”, pentru răbdarea nemărginită, devotament și dăruire până la sacrificiu. Dumneavoastră, stimați profesori, sunteți cei cu care, fiecare dintre noi, a început lecţia vieţii.
Rolul dumneavoastră devine şi mai important în condiţiile moderne. Sunteți chemaţi să faceți faţă noilor provocări, să valorificați oportunităţile oferite de noile tehnologii, să integrați organic valorile naţionale în universul valorilor general umane, pentru a educa viitoarele generații în spiritul valorilor naționale, a dragostei de neam și Patrie.
Aveți toată admirația și respectul pentru ceea ce însemnați, pentru ceea ce semănați și diseminați printre tinerii de azi - oamenii maturi de mâine. Vă exprim gratitudine pentru munca depusă, în special în condițiile de criză pandemică cu care se confruntă astăzi întreaga lume.
Felicitări și multă sănătate, inspirație și realizări pe potriva așteptărilor, reușite aducătoare de bucurie Vă doresc Dumneavoastră și persoanelor dragi. La mulți ani dragi dascăli.!
Cu deosebit respect,
Sergiu Fîntîna
Președintele raionului Fălești
- Detalii
- Accesări: 2176
Ședința operativă din 04.10.2021
Astăzi, 04 octombrie, șefii direcțiilor, secțiilor și serviciilor din cadrul Consiliului raional au fost întruniți într-o ședință operativă de către președintele raionului, Domnul Sergiu Fîntîna. În cadrul ședinței au fost prezentate informații privind activitățile organizate și desfășurate săptămâna precedentă, cât și cele planificate pentru săptămâna curentă. Totodată s-a prezentat succint situația pandemică în raion.
- Detalii
- Accesări: 579
Seminar informativ pentru producătorii agricoli
Recent, Direcția Agricultură și Alimentație a organizat , în satul Albinețul Vechi, un seminar informativ pentru producătorii agricoli, cu participarea a 25 de persoane.
În cadrul seminarului Domnul Boris Boincean, doctor habilitat, profesor, directorul ICPCC„Selecția”, a prezentat diverse aspecte privind particularitățile semănatului de toamnă a culturilor cerealiere, reieșind din condițiile anului curent. Dumnealui a accentuat despre respectarea termenului de semănat, care depinde de umiditatea și modului de prelucrare a solului, densitatea plantelor, fonul de fertilizare și metodelor de tratare a semințelor cu produse de uz fitosanitar
În continuare Domnul Victor Arpintin, director SRL„Agrodronservicii”, a prezentat o informație ce ține de agricultura de precizie, care este un tip de agricultură inovativă, bazată pe noile tehnologii, și au drept scop eficientizarea procesului agricol prin metoda utilizării dronelor și anume : monitorizarea aeriană a culturilor agricole, analiza aeriană a indicilor vegetali, evaluarea daunelor, tratarea culturilor agricole cu produse de uz fitosanitar, analiza solului etc. Posibilitățile dronelor au fost demonstrate producătorilor prin efectuarea zborurilor demonstrative cu diferite tipuri de senzori în dependență de datele pe care le dorim să le obținem.
La finele seminarului a avut loc o rundă de întrebări și răspunsuri, s-au făcut schimb de opinii pe marginea subiectelor discutate.
- Detalii
- Accesări: 521