Schimb de experienţă cu succes
La 01 august curent, un grup de specialiști din cadrul DASPF Rîșcani au efectuat o vizită de schimb de experienţă în oraşul Fălești, la DASPFC.
Scopul acestei vizite este familiarizarea şi studierea serviciilor sociale, precum și preluarea bunelor practice și experiențe.
În cadrul vizitei, participanţii au reuşit să-şi formeze o imagine de ansamblu cu privire la activitatea de asistenţă socială din raionul Făleşti. La fel, aceştia au fost informaţi privind accesul la serviciile sociale şi facilităţile oferite.
- Detalii
- Accesări: 2503
Ședinţa Comisiei multidisciplinare pentru protecția socială a persoanelor în dificultate
În vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii și satisfacerea necesităţilor sociale a beneficiarilor, la 28 iulie curent în incinta Consiliului raional a fost petrecută şedinţa Comisiei multidisciplinare pentru protecția socială a persoanelor în dificultate sau cu dizabilități de peste 18 ani.
Pe ordinea de zi au fost examinate următoarele chestiuni:
1. Cu privire la examinarea dosarelor solicitanților Serviciului social „Respiro”;
2. Cu privire la examinarea a 22 dosare ale solicitanților de prestare a serviciilor de alimentație pentru luna august la cantina de ajutor social din sat. Bocani și Izvoare;
3. Cu privire la examinarea dosarului solicitanților serviciului de îngrijire socială la domiciliu atât gratuit, cât și contra cost.
- Detalii
- Accesări: 2368
Aviz cu privire la petrecerea concursului pentru ocuparea funcției publice vacante
Direcția Generală Finanțe și Economie
AVIZ
Cu privire la petrecerea concursului pentru ocuparea funcției publice vacante de specialist principal responsabil în problemele privatizării, post privatizării și sectorul întreprinderilor mici și mijlocii.
Participanți la concursul pentru ocuparea funcției publice vacante sus menționate au fost admiși următorii candidați:
- Balan Eugeniu
Informația despre desfășurarea probei scrise va fi postată suplimentar.
- Detalii
- Accesări: 4319
Ziua Constituției Republicii Moldova
La 29 iulie în Republica Moldova este serbată Ziua Constituției. Constituţia Republicii Moldova a fost adoptată la data de 29 iulie 1994, fiind publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1 din 12.08.1994 şi a intrat în vigoare la data de 27 august 1994.
Constituția Republicii Moldova constă din 8 titluri, fiecare fiind împărțit în capitole și secțiuni. În preambulul Constituţiei se menţionează aspiraţiile seculare ale poporului de a trăi într-o ţară suverană, năzuinţele spre satisfacerea intereselor cetăţenilor, „continuitatea statalităţii poporului moldovenesc” în contextul istoric şi etnic al devenirii lui ca naţiune.
Aspiraţia spre constituirea statului de drept, considerând pacea civică, democraţia, demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic sunt valori supreme.
- Detalii
- Accesări: 2512
Bibliotecarii în vizită de studiu peste hotarele țării
Programul Novateca a lansat la începutul anului curent pentru toți bibliotecarii din bibliotecile publice locale, raionale, orășenești, municipale și naționale, membre ale rețelei Novateca, care se angajează a fi lideri și inovatori în bibliotecile și comunitățile lor, un apel public privind aplicarea la o oportunitate interesantă pentru bibliotecarii inovatori și îndrăzneți din Moldova - Inițiativa Liderism pentru Inovatorii Bibliotecii. Programul, cu o durată de 10 luni, a avut drept scop consolidarea capacităților și fortificarea unei rețele de lideri și inovatori ai bibliotecii la nivel local, regional și național. Programul a implicat mai multe etape, iar participarea la întregul curs de activități a fost determinată de evaluarea formularelor de aplicare, evaluarea sarcinilor desfășurate periodic, interviuri și progresul înregistrat în cadrul și la finalul fiecărei activități.
- Detalii
- Accesări: 2685