Vizita de lucru în primăria Pînzăreni
Vineri, 3 noiembrie, specialiștii din cadrul Consiliului raional Fălești și prestatori de servicii ai Biroului Comun de Informații și Servicii au întreprins o vizită de lucru în primăria Pînzăreni. În cadrul acestei activități specialiștii au vizitat instituțiile de menire social – culturală, pentru a se informa despre pregătirea acestora către sezonul de iarnă.
La solicitarea unui grup de cetățeni a fost efectuată verificarea drumului Ilenuța – Pînzăreni, unde este pericol pentru securitatea circulației rutiere. Una din problemele ridicate de către cetățeni este lipsa medicului de familie, întrebarea data fiind discutată cu vicepreședinții raionului în cadrul audienței. Cetățenii satului au primit asistenţă informaţională şi metodologică solicitată în diferite domenii.
- Detalii
- Accesări: 2803
Admiterea beneficiarului în Serviciu social „Echipă mobilă”
Membrii echipei multidisciplinare s-au întrunit la 02 noiembrie curent în cadrul unei şedinţe de lucru, pentru a examina cererile a 11 solicitanți de Serviciu Social ”Echipa Mobilă”. La ședința au participat Doamna Emilia Ciobanu, șef Direcție Asistență Socială, Protecție a Familiei și Copilului, Doamna Elena Spînu, specialist principal în asistența medicală mamei și copilului și Doamna Rodica Dreglea, psihopedagog.
- Detalii
- Accesări: 1398
În atenția tinerilor antreprenori
(Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă) anunță organizarea seminarului GRATUIT de instruire pre-finanțare a tinerilor antreprenori cu tematica ”PRIMII PAȘI ÎN ANTREPRENORIAT, MANAGEMENT ȘI OPORTUNITĂȚI DE FINANȚARE”. Seminarele sunt organizate în cadrul Programul Rural de Reziliență Economico-Climatică Incluzivă (IFAD VI).
- Detalii
- Accesări: 2026
Ședința Consiliului raional pentru protecția drepturilor copilului: probleme și soluții
În scopul promovării interesului major al copilului în societate, implementării în raion a prevederilor Convenției ONU cu privire la drepturile copilului, a planului de activitate a Consiliului raional pentru Protecția Drepturilor Copilului, la data de 31 octombrie curent în sala de şedinţe a Consiliului raional a avut loc ședința Consiliului Raional pentru Protecția Drepturilor Copilului, cu următoarea ordine de zi:
- Detalii
- Accesări: 1600
Ședinţa comisiei multidisciplinare pentru protecția socială
În scopul susținerii persoanelor în etate și cu dizabilități, la 30 octombrie curent în incinta Consiliului raional a fost petrecută şedinţa Comisiei multidisciplinare pentru protecția socială a persoanelor în dificultate sau cu dizabilități de peste 18 ani.
Membrii comisiei au examinat dosarele solicitanților Serviciului social „Respiro”, serviciului de plasament temporar la Complexul de Servicii Sociale „Pentru Voi”, solicitanţilor serviciului de îngrijire socială la domiciliu atât gratuit, cât și contra cost și a solicitanților de prestare a serviciilor de alimentație pentru luna noiembrie la cantina de ajutor social din sat. Bocani și Izvoare
- Detalii
- Accesări: 1355