În atenția agenților economici - China Import Export Fair (Canton Fair)
Consiliul raional Fălești în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova invită agenții economici din raionul Fălești să participe expoziția China Import Export Fair (Canton Fair).
Evenimentul se va desfășura la Chişinău, la data de 17 septembrie 2018, în incinta Radisson Blu Leogrand Hotel, Sala Begonia (mun. Chișinău, str. Mitropolit Varlaam, nr. 77, etaj 2).
Înregistrarea participanților va avea loc de la 09:30 – 10.00.
Prezentator eveniment – reprezentantul China Foreign Trade Centre (China).
- Detalii
- Accesări: 1853
La 3 septembrie în școlile din raionul Fălești a răsunat primul clopoțel
La 3 septembrie în școlile din raionul Fălești a răsunat primul clopoțel.Cei mai emoționați au fost elevii care au venit în clasa întâi. Dornici de carte, plini de emoţii şi cu buchete de flori în mâini, aceștia au păşit pentru prima dată pragul şcolii. Ei au fost eroii principali ai careului de început de an școlar, împreună cu cei mai mari colegi , absolvenții claselor a IX-a și a XII-a.
La careu au asistat, pe lângă părinți, cadre didactice și alți reprezentanți ai comunității educaționale: deputați în Parlamentul RM, consilieri raionali, specialiști principali ai DGE, preoți, primari, reprezentanți ai poliției.
Astfel încă o data se confirmă dezideratul că numai împreună putem asigura o educație de calitate.
- Detalii
- Accesări: 1374
Mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Armatei Naționale
Stimaţi ofiţeri, subofiţeri, soldaţi şi angajaţi civili,
militari în rezervă ai Armatei Naţionale
Tradițional la 3 septembrie sărbătorim Ziua Armatei Naționale-ziua acelor eroi care își îndeplinesc sarcina constituțională de apărare a patriei.
Este o deosebită onoare de a vă transmite aprecierea faţă de dăruirea şi profesionalismul cu care, dumneavoastră – militarii de toate gradele aflaţi în slujba ţării, vă îndepliniţi serviciul.
Creată la cîteva zile de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova, Armata Naţională a fost și continuă să fie unul dintre pilonii statalităţii noastre. Astăzi, după 27 de ani, misiunea armatei a rămas aceeaşi, apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.
Cu certitudine putem spune că Armata Naţională, mai întîi de toate, este o şcoală a patriotismului, a dragostei şi respectului cetăţeanului pentru neamul şi ţara sa. Serviciul militar mai este şi un bun prilej pentru dezvoltarea culturii fizice, etice şi morale a tinerii noastre generaţii, este un examen de maturitate şi de atitudine caritabilă faţă de toţi cetăţenii ţării. În cadrul Armatei Naţionale se educă responsabilitatea civică, modul de convieţuire şi conlucrare a reprezentanţilor tuturor etniilor care alcătuiesc naţiunea moldovenească.
În aceste momente de sărbătoare, adresez sincere felicitări întregului personal civil şi militar, cadrelor militare în rezervă, precum şi tuturor veteranilor de război. Vă doresc multă sănătate, prosperitate, realizări şi succes în nobila misiune de apărare a Patriei!
Cu profund respect,
Iraida Bînzari
Preşedintele raionului Făleşti
- Detalii
- Accesări: 2149
Sărbătoarea națională ”Limba noastră” la Făleşti
Fiecare popor se mândrește cu valorile sale. Poporul nostru se definește prin limbă, istorie și credință.
Sărbătoarea națională ”Limba noastră” la Făleşti a fost organizată de către Direcţia Generală Educaţie. Recitalul a fost susținut de elevi și profesori din IP Gimnaziul Făleştii Noi, care au omagiat limba română prin cântece şi poezii. Cu mesaje de felicitare la sărbătoarea au fost prezenți: şeful DGE Făleşti, Silvia Matasî, profesoara de limba şi literatura română, Natalia Popov şi oaspetele de onoare, scriitorul Nicolae Rusu.
Depunerea de flori la monumentul poetului Mihai Eminescu a reprezentat punctul culminant al festivității. Evenimentul a fost succedat de o întâlnire de suflet a scriitorului Nicolae Rusu cu cititorii, organizată la biblioteca publică ” M. Eminescu”.
La mulți ani, Limbă Română! La mulți ani, popor Român!
- Detalii
- Accesări: 1702
Ziua Independenței sărbătorită la Fălești
Ultimile zile ale lunii august ne duc mereu cu gîndul spre acele sărbători naționale, pline de sentimente de patriotism și dragoste de țară și neam. La aniversarea a 27-a a Independenței Republicii Moldova, statul nostru este la etapa cînd putem vorbi despre maturitatea, solidaritatea acestuia cît și despre demnitatrea fiecăruia din noi, dragostea de neam și patrie.
Omagierea Independenței Republicii Moldova,în dimineața zilei de 27 august a început cu Parada Portului Popular, unde colectivele artistice din raion cît și copii din gradinițe și școli au prezentat frumoasele elemente ale straielor noastre naționale. În platoul din parcul orășenesc, sub intonarea Imnului de Stat a început sărbătoarea. În continuare au evoluat copii din grădinițe și școli, Formația artistică ”Foleșteanca”.
Cu un cuvint despre dragostea nutrită de moldoveni pentru țară, pentru tradiții și respectul pentru identitatea noastră, libertatea și demnitatea fiecăruia din noi, încrederea în ziua de mîine, voința de a merge pe calea progresului spre viitorul pe care îl merităm a venit președintele raionului Dna Iraida Bînzari.
Au fost înmînate diploma și distincții de stat Participanților la conflictul armat de pe Nistru de către președintele raionului Doamna Iraida Bînzari și președintele Asoțiației Obștești „Combatantul” Domnul Andrei Galiț.
Sărbătoarea a continuat cu un frumos program artistic în cadrul căruia au evoluat: orchestra de muzică populară "Păunaş" a palatului raionla de cultură "Mihai Volontir" dirijor Valeriu Negri, conducător artistic Ion Vicol; formația folclorică ”Baștina”.
- Detalii
- Accesări: 1256