Președintele raionului în vizită la Hîncești
- Detalii
- Accesări: 2203
Partenerii din Moldova au participat la Conferința transfrontaliera din Ucraina
Recent, în satul Boiani, regiunea Cernăuți, Ucraina, partenerii din Republica Moldova ai proiectului „Pas cu pas spre colectarea separată a deşeurilor solide” (Consiliul raionul Fălești, REC Moldova, AO „CUTEZATORUL”), au participat la conferința transfrontalieră cu genericul "Colectarea separata a deșeurilor solide - imperativ al timpului".
Evenimentul a fost organizat de către Agenţia pentru Dezvoltare Economică şi Cooperare Transfrontalieră din Novoselitsa în cadrul proiectului „Pas cu pas spre colectarea separată a deşeurilor solide”, finanțat de Uniunea Europenă, prin Programul de Cooperare Teritorială al Parteneriatului Estic Republica Moldova-Ucraina.
La ea au participat reprezentanți ai organelor APL, instituțiilor publice locale și regionale, întreprinderilor municipale de gestionare a deșeurilor, societăţii civile și grupurile țintă ale proiectului. Rapoarte privind mersul și desfășurarea activităților proiectului in ambele tari au prezentat Victor Cimpoieș managerul proiectului si Arteom Yakimet coordonatorul proiectului din Novoselitsa. Rezultatele sondajelor de opinie publică efectuate în orașul Novoselitsea, Ucraina si satul Sarata Veche, precum și metodele de colectare separata a deșeurilor au fost prezentate de către Sergiu Cioban, reprezentantul întreprinderii de cercetare si producere din Cernăuți si Victor Cotruță consultant în managementul deșeurilor solide la Centrul Regional de Mediu din Moldova.
- Detalii
- Accesări: 1382
Se anunţă concurs pentru ocuparea funcţiei vacante de asistent social comunitar în primăria Făleşti
Direcţia Asistenţă Socială, Protecţie a Familiei şi Copilului Făleşti anunţă concurs pentru ocuparea funcţiei vacante de asistent social comunitar în primăria Făleşti .
Cei interesaţi vor depune dosarul la adresa următoare: str. Ştefan cel Mare 50, Consiliul raional Făleşti, Direcţia Asistenţă Socială, Protecţie a Familiei şi Copilului, biroul nr. 108. telefon de contact: 0-259-2-49-52 / 0-259-2-46-50.
- Detalii
- Accesări: 1665
Mesaj de felicitare cu prilejul Zilei lucrătorului din sfera protecţiei sociale a populaţiei
A devenit deja o tradiție frumoasă de a consemna anual, în a treia duminică a lunii septembrie, sărbătoarea profesională a angajaților din domeniul protecției sociale a cetățenilor Republicii Moldova.
Sărbătoarea ne oferă un prilej în plus să evaluăm și apreciem munca pe care o profesați zi de zi. Aceasta este activitatea nobilă, în rezultatul căreia cele mai dezavantajoase pături ale societății beneficiază de susținere, sprijin și asistență necesară pentru a depăși situațiile de criză din viață. Dumneavoastră sunteți acei, care zilnic mergeți în familiile din comunitate pentru a promova valorile familiale și a acorda ajutor pentru prevenirea sau depășirea riscurilor sociale ale acestora.
Totodată înțelegem destul de bine că domeniul în care activați nu prea are parte de răgaz în privința celor obținute, pentru că oricât nu s-ar întreprinde, tot atât de mult sau poate chiar mai mult urmează de realizat.
- Detalii
- Accesări: 1751