Vizita de lucru a președintelui raionului în primăria Ciolacu Nou
Astăzi,03 martie curent, președintele raionului Domnul Sergiu FÎNTÎNA, împreună cu vicepreședinții raionului Domnii Veaceslav TAMBUR, Mihai PRODAN și Veaceslav FUSU și șefii secțiilor și direcțiilor Consiliului raional au efectuat o vizită de lucru în teritoriul primăriei Ciolacu Nou.
În cadrul vizitei de lucru au fost întreprinse vizite la instituțiile de educație, instituțiile de cultură și cele de menire socială. De către specialiștii Direcției Generale Asistență Socială și Protecție a Familiei și a Copilului au fost organizate vizite la domiciliu a unor beneficiari de servicii sociale.
De asemenea specialiștii Consiliului raional au acordat asistență metodică specialiștilor din primărie și consilierilor comunali. Mai mulți cetățeni din comunitate au fost primiți în audiență de către președintele raionului Domnul Sergiu FÎNTÎNA.
Vizita de lucru a finisat cu ședința de totalizare unde au fost expuse problemele identificate și propuse unele recomandări privind realizarea lor. La ședința de totalizare au participat specialiștii primăriei, consilierii locali, cetățeni din localitate. În cadrul vizitei a participat și Domnul Nicolai Cazacu șef-adjunct al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat.
- Detalii
- Accesări: 2291
Hotărîrile Colegiul Consultativ constituit în raionul Fălești din 19.02.2020
- Detalii
- Accesări: 3141
Ședința operativă din 02.03.2020
Astăzi, 02 martie curent Domnul Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului a convocat într-o ședință operativă vicepreședinții raionului, șefii secțiilor, serviciilor și direcțiilor din cadrul Consiliului raional și al Aparatului președintelui, reprezentanți ai mass-media și ai serviciilor desconcentrate.
În cadrul ședinței reprezentanții serviciilor din cadrul Consiliului raional au informat Președintele raionului despre activitățile desfășurate în perioada 24.02.-01.03 anul curent și despre activitățile care urmează a fi desfășurate în perioada 02.03. – 07.03 anul curent.
- Detalii
- Accesări: 1013
Buletin informativ - februarie (Info Centru)
- Detalii
- Accesări: 918
Comemorarea a 28 ani de la începutul acțiunilor de luptă pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova
Astăzi, 02 martie, conducerea raionului, participanţi la războiul pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova, polițiști, cetățeni din raion au participat la acțiunea de comemorare a 28 ani de la începutul acțiunilor de luptă pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova
Ziua memoriei a început cu depuneri de flori de către conducerea raionului la Complexul Aleea Eroilor din orașul Fălești.
Cu un mesaj de mulțumire pentru veteran, apreciind eroismul și patriotismul de care au dat dovadă în acea perioadă, a venit Domnul Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului, care a menționat, că ziua de 2 martie ne amintește de o perioadă grea din istoria statului nostru, este o zi a memoriei pentru cei care au luptat pentru țară, pentru neam.
Acum 28 de ani, circa trei sute de combatanți și-au pierdut viața, iar alte câteva sute au fost răniți, după ce au opus rezistență, în mod legitim, separatismului, a menționat Domnul Andrei Glavan, reprezentantul Organizației teritoriale a veteranilor acțiunilor de luptă pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova
În această Zi a Memoriei, este bine să ne amintim de trecut, să ne exprimăm profunda noastră recunoștință în fața tuturor participanților la conflictul armat de pe Nistru care au luptat și s-au jertfit pentru integritatea și independența Republicii Moldova.
Din raionul Fălești pe câmpul de luptă și-au pierdut viața pământenii Căruntu Grigore, Tataru Anatol și Orbu Eugeniu.
Mitingul a finisat cu un minut de reculegere și depuneri de flori pentru eroii neamului.
- Detalii
- Accesări: 957