Ședința informativă
Odată cu începerea anului școlar a demarat și procesul de atestare a cadrelor didactice și manageriale din instituțiile de învățământ secundar general și complementar din raion. În scopul asigurării unui proces de atestare corect, bazat pe principiul debirocratizării dar și al meritocrației, la data de 14 și 15 septembrie 2020, dna Liliana Lungu, șef adjunct DGEC a desfășurat ședințe informative cu managerii instituțiilor de învățământ preșcolar și secundar general. Subiectele principale puse în discuție au fost legate de proiectul noului Regulament de atestare al cadrelor didactice din învățământul general, profesional tehnic și din cadrul serviciilor de asistență psihopedagogică. În cadrul ședințelor au fost stabiliți termenii de prezentare a documentației necesare și planificare următoarelor etape ale atestării.
- Detalii
- Accesări: 718
Prima ședință a Consiliului electoral al circumscripției electorale nr.17 Fălești
Astăzi, 14 septembrie curent, în sala de ședințe a Consiliului raional s-a desfășurat prima ședință a Consiliului electoral al circumscripției electorale nr.17. Doamna Oxana Mărgineanu, secretarul Consiliului raional a convocat în ședință membrii Consiliului electoral al circumscripției electorale, componența căreia a fost aprobată prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale la data de 11 septembrie 2020.
Membrii Consiliului electoral al circumscripției electorale nr.17 care au participat la ședința de astăzi:
- Bordeniuc Ana - membru din partea Consiliului raional,
- Cristian Marina - membru din partea Judecătoriei Bălți,
- Dvorschi Rovena - membru din partea Partidul Politic ,, Platforma Demnitate și Adevăr”,
- Gonța Maria – membru din partea Partidului Politic ,,Partidul Acțiune și Solidaritate”,
- Grozavu Ana - membru din partea Partidului Politic ,,Șor”,
- Mahu Elena - membru din partea Judecătoriei Bălți,
- Moisei Evghenia - membru din partea Partidul Politic ,, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”,
- Negură Natalia - membru din partea Partidului Democrat din Moldova
- Pastramă Oleg - membru din partea Consiliului raional
- Detalii
- Accesări: 1382
Ședință operativă din 14 septembrie 2020
Astăzi, 14 septembrie curent Domnul Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului a convocat într-o ședință operativă vicepreședinții raionului, șefii secțiilor, serviciilor și direcțiilor din cadrul Consiliului raional și al Aparatului președintelui, reprezentanți ai mass-media.
În cadrul ședinței reprezentanții serviciilor din cadrul Consiliului raional au informat Președintele raionului despre activitățile desfășurate în perioada 07.09 – 13.09 anul curent și despre activitățile care urmează a fi desfășurate în perioada 14.09- 20.09.2020.
- Detalii
- Accesări: 874
În atenția agenților economici din raionul Fălești
Consiliul raional Falesti invită operatorii economici din raionul Fălești să participe la întrevederea online a oamenilor de afaceri ”Belarus – Moldova: noi etape de colaborare economică”.
Evenimentul este organizat de Camera de Comerț şi Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a Republicii Belarus invită operatorii economici să participe la întrevederea online a oamenilor de afaceri ”Belarus – Moldova: noi etape de colaborare economică”. Evenimentul va avea loc pe platforma online ZOOM, pe 23 septembrie 2020, cu începere de la ora 11:00. Accesul participanților va fi deschis de la ora 10:30.
La eveniment se preconizează participarea agenților economici și experților din ambele state, care vor prezenta informația privind cooperarea comercial-economică între Republica Moldova și Belarus în conjunctura actuală, restricțiile impuse, măsurile anticriză adoptate, cum mediul de afaceri s-a adaptat condițiilor de pandemie și perspectivele dezvoltării cooperării moldo-belaruse.
Pe durata întrevederii online participanții vor avea posibilitatea de a adresa vorbitorilor întrebări și propuneri.
Limba de comunicare – limba rusă.
În cazul interesului de participare la întrevederea online a oamenilor de afaceri ”Belarus – Moldova: noi etape de colaborare economică”, vă rugăm să efectuați înregistrarea online pînă la data de 18 septembrie 2020. Pentru înregistrare accesați link-ul aici .
Ulterior, persoanele înregistrate (prin intermediul formularului completat online) vor primi acces printr-un link expediat prin e-mail.
Doritorii de a participa la evenimentul online trebuie să dispună în mod obligatoriu de calculator sau telefon mobil cu conexiune nelimitată la Internet, cameră web și microfon.
Pentru informații suplimentare și confirmări, vă puteți adresa la Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, persoană responsabilă Inga Leontean tel: 022 22 26 26, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
** Invitația la intrevedere, informație forum, cererea pentru participare, agenda evenimentului
- Detalii
- Accesări: 779
Vizită de lucru în gospodăriile agricole
La 11 septembrie curent, Domnul Veaceslav Fusu, vicepreședintele raionului, împreună cu reprezentanții din cadrul Direcției Agricultură și Alimentație au efectuat o vizită de lucru în gospodăriile agricole SRL Agropapuros și SRL „Vastadum”.
Scopul vizitei a fost de a examina starea privind recoltarea floarei soarelui.
SRL Agropapuros despune de tehnică performantă pentru recoltarea floarei soarelui de pe 176 ha, activând la moment 4 combine.
În gospodăria SRL „Vastadum” terenurile se prelucrează la fel cu tehnică performantă, pentru prelucrarea solului, în special cu utilajul „HORSCH” se simplifică munca în câmp şi sporeşte productivitatea roadei.
- Detalii
- Accesări: 815