La 19 iunie curent, Doamna Iraida BÎNZARI, președintele raionului a întreprins o vizită de lucru în primăria Mărăndeni. De comun cu specialiștii Consiliului raional și reprezentanții serviciilor desconcentrate, Doamna președinte s-a familiarizat cu starea de lucruri din toate domeniile. Au fost vizitate instituțiile de menire social-culturală, sediul farmaciei nou deschise.
La ședința de totalizare au fost prezenți și funcționarii primăriei, managerii instituțiilor publice din teritoriu, specialiștii Consiliului raional care au informat președintele raionului despre situația existentă și problemele identificate pe domenii. Cu referire la problemele identificate, Doamna Iraida a venit și cu unele recomandări referitor la îmbunătățirea activității autorității publice locale și a instituțiilor publice prin comasarea bibliotecii publice sătești cu biblioteca din cadrul gimnaziului, fiind propusă transferarea acesteia în sediul bibliotecii gimnaziului, în scopul acordării serviciilor de bibliotecă de calitate pentru elevi și cetățenii din localitate. Totodată a fost sugerată ideea creării unui loc de agrement pentru copii și adulți în centrul satului. Ca dovadă a conlucrării eficiente a Consiliului raional cu primăria Mărăndeni au fost alocate surse financiare pentru reparația blocului sanitar la gimnaziul Mărăndeni, în viitorul apropiat se va contribui financiar si la reparația capitală a acoperișului gimnaziului.
- Detalii
- Accesări: 1818
Consiliul raional Făleşti vă invită la gala festivă de premiere „Cel mai bun antreprenor al anului 2017”
Locul: or. Fălești, str. Stefan cel Mare, 52 Palatul de Cultură ”Mihai Volontir”
Data: 21.06.2018, ora 10,00
Concursul reprezintă evenimentul de referinţă pentru aprecierea succeselor antreprenorilor locali, înregistrate pe parcursul unui an, în cadrul a 10 nominalizări: antreprenorii anului în sferele de producere, agricultură, construcţii, alimentaţia publică, comerţ, cei mai buni antreprenori din rândul tinerilor şi femeilor, pentru cel mai mare aport la bugetul local, pentru cele mai multe locuri de muncă nou create, cel mai bun meşter popular.
La acest eveniment sunt invitaţi atât participanţii la concurs, cât şi alţi agenţi economici şi persoane fizice interesate.
- Detalii
- Accesări: 1558
La 14 iunie curent, doamna Iraida BÎNZARI, președintele raionului a efectuat o vizită de lucru în primăria Obreja Veche, însoțită de specialiștii din cadrul Consiliului raional și reprezentanții serviciilor desconcentrate.
Doamna președinte a vizitat instituțiile publice din satul Obreja Veche: Casa de Cultură, Grădinița de copii ,,Scufița roșie”, Oficiul medicilor de familie din satul Obreja Veche. Despre reușitele și problemele cu care se confruntă autoritatea publică locala s-a menționat în cadrul ședinței de totalizare care s-a desfășurat în incinta primăriei cu prezenta specialiștilor din cadrul Consiliului raional, reprezentanții serviciilor desconcentrate, specialiștii primăriei si a consilierilor locali. Fiecare domeniu a suferit schimbări pozitive în ultimii ani atât în domeniu infrastructura, educație cât și în acordarea serviciilor de sănătate calitative pentru cetățeni, datorită faptului ca toate instituțiile au fost renovate.
În agenda zilei a conducerii primăriei si a consiliului local este problema alimentarea cu apă a localității, problema vitala care necesita investiții foarte mari.
Doamna Iraida a concluzionat spre finele ședinței ca doar printr-o conlucrare eficientă a primăriei cu agenții economici din teritoriu, cu consilierii locali si chiar cu cetățenii din localitate se pot produce schimbări vizibile în toate domeniile, să impulsionăm societatea sa se implice in proiecte de dezvoltare locala.
- Detalii
- Accesări: 2192
Doamna Iraida BÎNZARI, președintele raionului s-a aflat în vizită de lucru la 12 iunie curent în primăria satului Ilenuța, împreună cu specialiștii din cadrul Consiliului raional și reprezentanții serviciilor desconcentrate. Președintele raionului a vizitat personalul medical din cadrul Centrului Medicilor de Familie și a grădiniței de copii ,,Albinuța” din localitate. În cadrul ședinței de totalizare la care au participat şi specialiștii din cadrul autorităţii publice si managerii instituțiilor publice din satul Ilenuța, Doamna Iraida a menționat despre unele reușite ale administrației publice în domeniul de sănătate, educație dar a specificat ca persista si unele probleme, unde conducerea autorităţii publice locale nu implică cetățenii la dezvoltarea locala, în proiecte de infrastructura si nu asigura transparenta în procesul decizional. Acest fapt ar fi soluționat prin convocarea cetățenilor în adunări ale satului, unde se pot examina probleme stringente cu care se confrunta cetățenii.
- Detalii
- Accesări: 1716