Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

  Astăzi, 21 octombrie curent,  Domnul Veaceslav TAMBUR, vicepreședintele  raionului, președintele comisiei raionale de recrutare-încorporare în  serviciul militar în termen și în Serviciul Civil ( de alternativă) a convocat în ședință membrii comisiei  pentru examinarea cererilor tinerilor care au solicitat scutirea de serviciul  militar în termen și satisfacerea Serviciului Civil (de alternativă) în toamna anului curent. 

 

  În conformitate cu  dispoziția nr.34 din 19.07.2021 emisă de către Centrul Serviciului Civil al Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile Legii cu privire la organizarea Serviciului Civil (de alternativă) NR. 156-XVI din 6 iulie 2007, primirea cererilor motivate din partea cetățenilor privind scutirea de serviciul militar în termen și de încorporare în serviciul civil s-a efectuat în perioada de la 02.08.2021-30.09.2021.

  Perioada de la 01.10.2021-30.11.2021 este termenul de încorporare în serviciul civil și încheierea contractelor privind îndeplinirea serviciului civil.

  Astăzi  au fost examinate 12 cereri  ale tinerilor motivate religios, pacifist, moral și familiar care solicită satisfacerea Serviciului Civil (de alternativă) în toamna anului 2021, pentru o perioadă de 12 luni.

Galerie foto

  Conform Planului de împrospătare pentru anul 2021, Agenţia Rezerve Materiale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, propune spre realizare zahăr - tos, la preţ de 11720 lei/tona.

  În acest sens, rugăm să informaţi structurile din subordine, precum şi persoanele fizice prin intermediul primăriilor.

  Persoanele juridice şi/sau fizice cointeresate pot depune cererea la adresa de e-mail al Agenţiei - Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la oficiu, pe adresa - municipiul Chişinău str. Columna 118/1.

  Tel de contact: 0 (22) 245 - 038, 0 (22) 243 - 022.