Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

Stimaţi lucrători din agricultură şi industria prelucrătoare!

La finele anului agricol, marcăm această  frumoasă sărbătoare profesională, ziua lucrătorului  din agricultură şi industria prelucrătoare, zi cînd ne permitem pentru o  clipă să uităm de grijile pămîntului, să ne împărtăşim opiniile despre realizările şi eşecurile întîlnite pe parcursul unui an de străduinţe, să trasăm nişte prognoze şi planuri pe viitor.

Sectorul agroalimentar a fost şi va rămîne vectorul dominant al economiei naţionale, care determină în mare măsură bunăstarea populaţiei noastre.

Graţie eforturilor depuse de Dumneavoastră, în condiţiile unui an secetos cu temperaturi înalte cum au fost cele din anul curent, producătorii agricoli au izbutit să majoreze substanţial producţia de grîu, porumb, floarea soarelui, soie, poamă şi alte culturi ce asigură securitatea alimentară a populaţiei din teritoriu.

Succesele obţinute sunt rodul muncii Dumneavoastră, străduinţele de zi cu zi de a înfrunta dificultăţile şi problemele ce ţin de o activitate eficientă în sectorul ce activaţi.

Conştientizăm cu toţii , că în procesul tehnologic de producere a bunurilor agricole întilniți impedimente şi mai multe situaţii tensionate, la care este supus periodic sectorul agrar, dar acţiunile promte, suportul reciproc şi eforturile noastre conjugate au demonstrat, că în comun putem depăşi orice bariere şi incovenienţe.      

Conştientizăm, că agricultura modernă şi durabilă, de care avem nevoie astăzi constituie una din priorităţile  raionului și a statului, de la care solicităm acţiuni promte şi politici echilibrate în consolidarea segmentului agroalimentar, armonizarea tuturor factorilor pentru o dezvoltare economică stabilă. 

Exprim profund respect şi gratitudine pentru munca Dumneavoastră asiduă, sincere şi cordiale felicitări cu ocazia sărbătorii profesionale "Ziua lucrătorului din agriculturaă şi industria prelucrătoare" .

Vă mulţumesc pentru munca pe care o desfăşuraţi cu devotament şi perseverenţă, să vă doresc tuturor pace în suflet şi în familiile Dumneavoastă, împliniri şi optimism. 

Rămînem cu speranţa că prin efort şi abnegaţie, vom avea ani rodnici cu belşug şi prosperitate.

Cu înaltă considerație,

Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului Fălești

Stimaţi lucrători ai sectorului poştal!

  Permiteţi-mi să Vă aduc sincere felicitări de Ziua Mondială a Poştei şi Ziua Profesională a Lucrătorului Poştal din Republica Moldova.

  În această zi, avem prilejul să ne reamintim cât de importantă este munca lucrătorilor poştali pentru viaţa noastră cotidiană şi cum multe lucruri, care ni se par fireşti, de la trimiterea unei scrisori până la transferul rapid al unei sume de bani, dar mai ales primirea ziarelor și revistelor la poarta noastră, a pensiilor pentru persoanele în etate sau cu dizabilități, ar fi, fără ei, de neconceput.

  În pofida faptului că lumea se schimbă, comunitatea poştală este încă bine plasată pentru a garanta integritatea serviciului poştal universal şi libera circulaţie a trimiterilor poştale pe teritoriul poştal unic.

  Cu prilejul Zilei lucrătorului poştal şi Zilei Mondiale a Poştei, felicit cordial toţi lucrătorii din ramura poştală, adresând sincere urări de sănătate atât Dvs, cât şi familiilor Dvs, noi succese şi realizări profesionale, care, cu siguranţă, vor contribui la bunăstarea şi prosperarea Republicii Moldova.

  Vă urăm multă sănătate, noi performanţe şi succese în tot ceea ce faceţi pentru binele comunităţii. Fie ca serviciile prestate de către instituţiile în care activaţi să răspundă întotdeauna aşteptărilor cetăţenilor Republicii Moldova.

Mult succes în tot ceea ce faceţi!

Președintele raionului, Sergiu Fîntîna

Dragi pedagogi !

 

Cu prilejul Zilei profesionale  Vă adresăm sincere felicitări, însoţite cu  expresii de gratitudine, recunoştinţă şi înaltă apreciere pentru activitatea desfăşurată în domeniul educație.

Astăzi marcăm una din cele mai însemnate sărbători profesionale pentru fiecare dintre noi, profesia de pedagog - om al luminii şi înţelepciunii, al cărui ogor fertil îl constituie grădiniţa, şcoala - toate instituţiile de învăţămînt.

Această sărbătoare constituie minunatul prilej de a Vă exprima recunoştinţa noastră pentru destinul ce vi l-aţi asumat: dăruire plenară în numele viitorului, efort considerabil la făurirea potenţialului uman de mîine, responsabilitate civică, dragoste nemărginită pentru copii, optimism şi încredere în realizarea demersului educaţional.

Graţie acestor şi altor nobile abilităţi şi calităţi, pe care le posedaţi, reuşiţi săaltoiţi discipolilor dragostea de carte, dar şi de a le transforma sala de clasă într-un loc sigur, spațiul unde talentul este încurajat, sentimentul de demnitate - dezvoltat şi consolidat.

Discipolii, în care investiţi atîta suflet, pasiune şi speranţă Vă vor îndreptăţi aşteptările, moşteni dragostea de muncă și devotamentul profesional.

Activitatea Domniilor voastre impune ideia, că Educaţia, ca instrument al Adevărului, devine cea mai importantă filă în natura umană a Ţării.

Opera pedagogică, coautori ai căreia sunteţi, este  preţioasă, descoperind noul şi utilul, obţineţi   mereu și cu insistenţă  fluxul  novator în procesul educaţional.

Fără nici o ezitare conştientizăm astăzi cu plenară certitudine şi mîndrie, că  Dumneavoastră sunteţi cei, care  imprimă rafinament şi realism învăţămîntului, amplitudini spre formarea unor discipoli competenţi în ale vieţii şi existenţei.

Vă dorim, scumpi şi multstimaţi pedagogi, multă sănătate şi energie, viaţă plină de  satisfacţia împlinirilor profesionale, mulţumindu-Vă necontenit pentru asumarea responsabilităţii viitorului, umpleţi de sens existenţa numeroaselor destine umane.

     

Cu respect, 

Preşedintele raionului Făleşti                                                                                   Sergiu FÎNTÎNA 

Stimați lucrători din sfera protecției sociale a populației!

  În fiecare an, în a treia duminică a lunii septembrie  celebrăm „Ziua lucrătorului din sfera protecției sociale a populației”.

 Vă adresez sincere felicitări, cu urări de sănătate, dorindu-vă multe și frumoase realizări în consolidarea și dezvoltarea domeniului protecţiei sociale.

  Sărbătoarea  profesională este un bun prilej să Vă bucurați de aprecierea şi recunoștința întregii societăți pentru eforturile pe care le depuneți zilnic, adesea în condiții dificile, pentru a oferi oamenilor șansa la o viață mai bună.

  Fiecare  lucrător social este o sarcină deosebit de responsabilă, necesară și actuală, este actorul de bază prin intermediul căruia fiecare cetățean trebuie să resimtă efectele politicilor și programelor sociale ale statului, a căror implementare urmează să asigure creșterea standardului de viață și protecția populației în fața provocărilor timpului și a altor situații de risc.

  Dumneavoastră sunteți cei care redați  speranța și credința oamenilor atunci când se află în dificultate, Dumneavoastră sunteți cei care le stați alături în clipele grele ale vieții lor și veniți în ajutorul celor care au nevoie cel mai mult, Dumneavoastră sunteți cei care vedeți zâmbetele recunoștinței și trăiți bucuria că ați contribuit la asta.

  Nici o altă profesie nu cere un asemenea umanism nelimitat, compasiune, răbdare și credință în oameni, ca munca unui asistent social,este o muncă bazată pe vocație. Pornind de la rolul Dumneavoastră de a facilita accesul cetățenilor  la resurse, drepturi și servicii sociale,  munca pe care o faceți zi de zi cere răbdare, cumsecădenie, omenie,  dragoste şi devotament.

 Oameni  constituie cea mai mare valoare şi bogăție a  statului, iar protecția socială a populației este o condiție prioritară pentru dezvoltarea umană și sporirea calității vieții cetățenilor săi.

  Vă adresez urări de  sănătate, prosperitate, răbdare, putere de muncă şi mult spor în realizarea lucrurilor bune.

   Cu înaltă considerație,
   Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului Fălești

În virtutea trecerii ireversibile a timpului, viaţa ne oferă un prilej de bucurie, atunci când bate insistent la uşă luna septembrie.

Trăim profund, emoţia lui unu septembrie. Nu e întâmplător lucru deschiderea anului de învățământ la această dată. E un timp şi un spaţiu plin de multe semnificaţii.

Unu e sinonim cu începutul, cu chemarea, cu speranţa, cu visul…

Dragi elevi, cred că ați avut parte de o vacanță frumoasă și vă întoarceți cu forțe noi la școală. Și în acest an școlar, Vă așteaptă lucruri și experiențe interesante, trebuie doar să vreți să le descoperiți. Anii petrecuți în școală sunt cea mai importantă investiție din viața dumneavoastră și de cât de bine faceți această investiție, va depinde, într-o mare măsură, reușita în cariera profesională.

Munca perseverentă, corectitudinea și curiozitatea sunt elemente indispensabile ale succesului.  Lumea modernă către care tindem este una foarte competitive și trebuie să fiți bine pregătiți pentru a  păși în lumea cunoștințelor. 

Stimați profesori ați demonstrat profesionalism și dedicație pentru adevăr și înțelepciune de nenumărate ori prin elevii Dumneavoastră, care au absolvit cu succes  instituțiile de educație, fiind înmatriculaţi la cele mai prestigioase facultăţi ale instituţiilor din ţară şi de peste hotare.

Școala are un rol esențial în construirea societății în care ne dorim să trăim, o societate prosperă. Dumneavoastră sunteți cei care creați un mediu prietenos copiilor, asigurând confortul psihologic al fiecăruia. Frumoasa imagine a instituției Dumneavoastră se datorează echipei manageriale şi cadrelor didactice, care, adevăraţi dascăli fiind, luminați lăuntricul şi mintea elevului.

Vă apreciez mult pentru  răbdarea, nobleţea şi onestitatea, sacrificiul şi munca colosală depusă în formarea şi educarea personalităţii de azi. Vă mulţumim pentru faptul că ţineţi la prestigiul profesiei. Vă urăm o activitate rodnică şi putere de muncă în acumularea capitalului intelectual la generațiile tinere.

Dragi părinți, atenția și sprijinul dumneavoastră sunt necesare în viața școlii. Familia este locul unde se cultivă valorile fundamentale ale societății: muncă, integritate, corectitudine, onestitate. Acestea sunt valorile pe care împreună putem construi o societate frumoasă cu oameni de succes.

Să aveți un an școlar prosper și cu multe realizări frumoase!