Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

Stimați specialiști din domeniul contabilității!

Este deja o frumoasă tradiție, ca anual la 4 aprilie în Republica Moldova se   consemnează Ziua Contabilului. Înscrisă temeinic în calendarul sărbătorilor profesionale, Ziua Contabilului ne oferă un rezonabil prilej de apreciere a importanţei activităţii Dumneavoastră, contribuției considerabile la funcţionalitatea economiei naţionale. 

Zilnic vă confruntați cu diferite obstacole în reflectarea obiectivă a realităţii economico-financiare şi a consecinţelor sale sociale, fiind atributele definitorii ale contabilităţii.

Contabilul este persoana care prin devotament, responsabilitate şi sârguință asigură bunăstarea entităţii pe care o reprezintă, este acel om care asigură un nivel înalt de încredere şi etică profesională faţă de angajaţi şi faţă de bunurile materiale şi financiare ale entităţii.

Profesia de contabil presupune mult tact, profesionalism şi abnegaţie în îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu în îndeplinirea unui sistem contabil eficient

Apreciez înalt valoarea muncii Dumneavoastră şi sunt ferm convins că şi în viitor veţi depune eforturile necesare pentru dezvoltarea sectoarelor în care activaţi.

Fiţi corecţi în activitatea pe care o desfăşuraţi, nu vă lăsaţi copleşiţi de greutăţi şi fiţi mîndri că prin aportul fiecăruia dintre Dumneavoastră, entitatea în care activați și economia în ansamblu are șanse de prosperare.

Cu înaltă considerație,

Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului Fălești

Stimate Doamne !

  Odată cu sosirea primăverii consemnăm frumoasa zi de 8 Martie - Ziua Internațională a femeii.

  Duioase și gingașe, ambițioase și sensibile, delicate și emotive, dinamice și puternice, grațioase și distincte, chibzuite și curajoase - sunt numai câteva din cuvintele ce Vă caracterizează în mod special. 

  Împreună cu Dumneavoastră ne este dat să împărțim bucuriile și greutățile, să recunoaștem că multe din succesele înregistrate în viață le-am obținut din  inițiativa  și cu sprijinul Dumneavoastră. Sunteți asemeni primăverii, și  veți fi întotdeauna aidoma acestui anotimp frumos.

  Cu acest prilej adresez cordiale felicitări tuturor femeilor, însoțite de un buchet de sincere urări de sănătate, prosperitate, succese și realizări.  Fie ca bucuriile pe care le râvniți să le aveți din plin și să fiți oriunde și oricând frumoase, iubite, înțelese și respectate.

  În suflet să Vă dăinuie doar muzica,  tinerețea să vă fie călăuză pe tot parcursul vieții, iar primăvara, care deja a poposit pe meleagurile noastre, să ne aducă tuturor speranța într-o viață mai bună. 

Stimați primari, consilieri și lucrători din administrația publică locală!

  La 1 februarie 2021, deja al 9-lea  an consecutiv, marcăm Ziua Autonomiei Locale și a Lucrătorului din Administrația Publică Locală, instituită la inițiativa reprezentanților Autorităților Publice Locale, întru recunoașterea importanței și valorii activității autorităților administrației publice locale în asigurarea autonomiei locale în procesul edificării unui stat democrat și aprecierea rolului deosebit al reprezentanților autorităților publice în soluționarea problemelor cetățenilor și evoluția social-economică și culturală a comunităților.

  Este ziua când ne exprimăm recunoştinţa, aprecierea şi sprijinul pentru autorităţile publice locale, instituții publice care în condiții și perioade dificile se confruntă zilnic cu multe probleme, mult mai mare decât resursele de care dispun și care nu întotdeauna acoperă necesităţile existente.

 În pofida acestui fapt, mizăm și în continuare pe implicarea Dumneavoastră activă în realizarea politicilor și reformelor, atât de necesare pentru cetățenii raionului.

  Mereu ați demonstrat devotament și responsabilitate, spirit de inițiativă și perseverență, atitudine grijulie și receptivă față de cetățeni, reușiți totuși, să faceți lucruri frumoase și esențiale în toate domeniile  vieții.

  Vă mulțumesc pentru munca zilnică, Vă doresc succes în activitatea zilnică, sănătate și prosperitate, iar străduința Dumneavoastră să fie răsplătită cu binemeritată stimă și recunoștință din partea cetățenilor.

Cu înaltă considerație,

Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului Fălești

Stimaţi procurori , colaboratori ai procuraturii!

Vă adresez sincere felicitări, însoțite de alese urări de sănătate și de mult succes cu prilejul sărbătorii Dumneavoastră profesionale, pe care tradiţional o consemnăm  la data 29 ianuarie. 

E un prilej deosebit de a Vă exprima recunoştinţa pentru munca și devotamentul de care daţi dovadă şi pentru responsabilitatea cu care trataţi rigorile meseriei Dumneavoastră.

Instituția Procuraturii constituie unul dintre pilonii statalității țării noastre, întrucât anume lucrătorilor Procuraturii le revine responsabilul rol de a sta la straja ordinii de drept și de a contribui la înfăptuirea justiției. 

Fiecare Procuror ar trebui să se raporteze la acest sistem ca la o valoare fundamentală și o garanție a statului de drept, iar sarcinile pe care le aveți nu sunt deloc ușoare și necesită profesionalism înalt, curaj și un puternic simț al datoriei.

ms zprocÎmi exprim gratitudinea pentru  profesionalismul, abnegația și principialitatea de care dați dovadă în munca nobilă pe care o desfășurați. Într-o societate democratică, Dumneavoastră aveți un rol primordial, de a consolida statul de drept, de a asigura supremaţia legii și protecţia drepturilor şi libertăţilor oamenilor. 

În acest context am ferma convingere, că şi în continuare nu veţi tolera fărădelegea, incompetenţa sau incapacitate, prin consacrare plenară misiunii încredinţate veţi asigura triumful Legii, drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.

Vă doresc multă sănătate, prosperitate, împliniri personale şi succese în îndeplinirea responsabilităţilor conferite prin Lege, linişte şi căldură în căminele familiale, iar activitatea pe care o desfăşuraţi, să fie necontenit susţinută şi după merit apreciată de societate.


Cu aleasă considerațiune,

Sergiu FÎNTÎNA

Preşedintele raionului Făleşti

Stimaţi lucrători din domeniul culturii!

  Ziua Națională a Culturii, sărbătorită tradițional la data de 15 ianuarie, ne oferă frumoasa ocazie de a determina încă o dată rolul culturii în consolidarea spirituală a societății, promovarea și păstrarea valorilor umane și etno – culturale ale neamului nostru. Consemnarea acestei sărbători este prilejuită de marcarea zilei de naștere a marelui poet Mihai Eminescu, opera căruia este o dovadă a vocației internaționale a culturii noastre.

  Opera eminesciană ne îndeamnă pe fiecare din noi să fim mai aproape de idealul de făuritori de cultură, mai aproape de ceea ce ne leagă pe toți într-un gest unic de solidaritate umană și comuniune națională.

  Vă adresez sincere felicitări, expresii de profundă recunoștință și apreciere a nobilei Dumneavoastră activități , grație abnegației, perseverenței și devotamentului ce-l manifestați contribuiți la formarea unei ambianțe sociale sănătoase, fără de care nu poate domina bunăstarea, prosperitatea și chezășia succesului.

  Vă doresc sănătate, energie creatoare, să fiți mereu în lumina frumosului pentru a vă realiza visele, năzuințele și aspirațiile.

  Cu deosebit respect,
  Sergiu FÎNTÎNA,  Președintele raionului Fălești