Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

mes 1  Dragi locuitori ai raionului, sărbătorile pascale ne oferă tuturor prilejul de a retrăi, împreună cu cei dragi, emoția Învierii Domnului, de a restabili și fortifica valorile și tradițiile creștinești, ele ajutându-ne să ne purificăm sufletește deschizându-ne astfel calea spre mântuire.
   Minunea Învierii reprezintă simbolul iertării, pocăinței și al înălțării spiritelor spre lumină, care ne insuflă credință, speranță și dragoste.
   Semnificația sărbătorilor pascale urmează a fi confirmată zi de zi de fiecare dintre noi prin gesturi de compasiune, caritate și solidaritate cu cei din jur. Să trăim împreună cu toții bucuria de a dărui, de a ierta și de a păși cu încredere în ziua de mâine.
   Paștile ne învață să oferim Lumină din Lumină, să avem mereu drept cei mai devotați însoțitori Credința, Nădejdea și Dragostea.
  Aidoma mijlocului de primăvară în care este marcat, Pastile ne oferă speranța existenței și posibilității unei înnoiri, unei curățenii unanim înțelese și acceptate.
  În acest context Vă doresc, dragi cetățeni, ca sărbătoarea divină să reverse asupra Dumneavoastră belșug și bunătate, să vă alunge din inimi tristețea,  durerea și necazul și să vă umple sufletele și casa cu lumină binecuvântată.
   Să aveți parte de împliniri sufletești și bucurii aduse de cei dragi. Iar capacitatea și dorința de a dărui, de a sprijini, de a înțelege, de a îndruma, de a vă ierta aproapele să nu vă părăsească nicicând.
  Fie ca marea sărbătoare  a tuturor creștinilor să ne găsească pe noi toți mai buni și mai aproape unii de alții, iar bucuria și lumina Învierii Domnului să triumfe în sufletul fiecăruia dintre noi.
   În noaptea divină  a Învierii să ne ajungă puteri pentru a ierta și a cere iertare, pentru a alunga gândurile triste și a le aduna pe cele optimiste, iar germenii Bunăvoinței și a Binelui să dea roadele spirituale și materiale, pe care le merită generația de azi și de mâine.

Sărbători fericite și Hristos a Înviat!

Iraida Bînzari
Președintele raionului Fălești

ZS Tradițional, la 5 aprilie în republică este sărbătorită Ziua Salvatorului. Cu această ocazie, ținem să menționăm că salvatorii reprezintă acei profesioniști, mereu gata să lupte cu stihia apelor, să învingă nămeții, focul și să ofere speranță de viață în timpul calamităților naturale, catastrofelor și accidentelor.

 Activitatea lor este una din cele mai onorabile, implicînd expunerea conştientă în faţa riscurilor de zi cu zi în salvarea de vieţi omeneşti, ceea ce presupune pregătire, îndemânare, dar și vocație.

 Stimați colaboratori ai Serviciului protecției civile și Situații Excepționale! Vă apreciez și Vă sunt recunoscătoare pentru curajul, devotamentul și sacrificiul, de care dați dovadă în misiunile de salvare. Fie ca munca și jertfirea de sine, realizate în domeniul protecției civile și al situațiilor excepționale să Vă fie pe viitor drept călăuză în onorarea obligațiunilor de serviciu.

 Cu prilejul zilei profesionale, Vă adresez sincere felicitări, însoțite de urări de sănătate, prosperare, perseverență, să aveți parte în continuare de satisfacții și reușite în activitatea profesională, mult noroc și nenumărate bucurii alături de familie.

Iraida Bînzari
Președintele raionului Fălești

Stimați specialiști din domeniul contabilității,

ccontabil Este deja o frumoasă tradiție, ca anual, la 4 aprilie în Republica Moldova se fie consemnată Ziua Contabilului. Cu acest minunat prilej permiteţi-mi să exprim înalte consideraţiuni pentru contribuţia Dumneavoastră la dezvoltarea economiei raionului și a țării, şi să adresez sincere felicitări şi urări de succes tuturor celor care practică această meserie.

 Contabilul este persoana care prin devotament, responsabilitate şi sârguință asigură bunăstarea entităţii pe care o reprezintă, este acel om care asigură un nivel înalt de încredere şi etică profesională faţă de angajaţi şi faţă de bunurile materiale şi financiare ale entităţii.

 Cu cât înaintăm mai mult în timp, cu atât profesia de contabil este mai solicitată şi capătă noi valenţe şi ponderi, iar contabilul trebuie să-şi recunoască şi să-şi extindă responsabilitatea şi dedicarea pentru a realiza obiectivele stabilite, pentru că contabilitatea presupune şi cere disciplină, legalitate, integritate şi moralitate.

 Apreciez înalt valoarea muncii Dumneavoastră şi sunt ferm convinsă că şi în viitor veţi depune eforturile necesare pentru dezvoltarea sectoarelor în care activaţi.

 Sincere felicitări şi urări de bine tuturor celor care exercită profesia contabilă şi participă activ la îmbunătăţirea calităţii şi performanţei acesteia, sănătate din plin şi noi realizări frumoase!

Iraida Bînzari

Președintele raionului Fălești

Dragi concetăţeni !

 Clipe numărate ne mai despart  pînă la sosirea unui nou an pe care îl aşteptăm cu multă însufleţire, ca pe o magie prevestitoare de bune primeniri, noi perspective pentru fiecare din noi.

 La această răspântie dintre trecut şi viitor suntem cu toţi predispuşi să medităm asupra faptelor săvârșite pe parcursul anului care se termină, reliefând ajunsurile, pentru a le da amploare şi continuitate, nereuşitele, pentru a trage concluziile şi învăţămintele cuvenite, spre a nu le mai repeta  în anul care vine.

 Cu prilejul sărbătorii profesionale - Ziua Statisticianului adresez tuturor lucrătorilor din domeniul statisticii, cele mai călduroase felicitări, însoţite de sincere urări de bine, expresii de profundă mulţumire şi recunoştinţă pentru activitatea consecventă, înalt profesională, plină de abnegaţie şi dăruire, prin care zi de zi contribuiţi cu siguranţă la colectarea, generalizarea şi diseminarea de date statistice. Informaţia statistică de calitate, elaborată în rezultatul cercetărilor minuțioase, reprezintă o temeinică bază călăuzitoare în procesul de asigurare a creşterii şi dezvoltării multilaterale a ţării noastre.

 Vă doresc fiecărui dintre Dumneavoastră să aveţi parte de împlinirea tuturor speranţelor, stima, respectul şi aprecierile să Vă călăuzească fără sfîrşit, sănătatea, prosperitatea, dragostea de viaţă, liniştea şi satisfacţia sufletească să Vă însoţească mereu pentru a Vă da noi impulsuri spre o muncă şi mai rodnică.

Iraida Bînzari
Președintele raionului Fălești