Ziua Mișcării Olimpice, sărbătorită la Fălești prin sport, energie și spirit de echipă

Ziua Mișcării Olimpice, sărbătorită la Fălești

Stadionul raional „Spicul” din orașul Făleșt, la 23 iunie curent,  a găzduit un amplu eveniment dedicat Zilei Mișcării Olimpice, reunind copii, tineri, sportivi, antrenori și susținători ai sportului într-o atmosferă de sărbătoare și competiție.

Manifestarea a debutat într-un cadru solemn, prin intonarea Imnului de Stat al Republicii Moldova și arborarea drapelului de stat și a drapelului olimpic, simboluri ale unității, respectului și excelenței sportive.

La eveniment a participat președintele raionului Fălești, dl Vadim Roșca, alături de Paladi Tatiana, șefa Direcției Cultură, Turism, Tineret și Sport , Dmitrii Railean, administratorul Agenției Teritoriale Olimpice Sportive Fălești, Andrei Mosoreti, secretarul Agenției Teritoriale Olimpice Sportive Fălești. În mesajul adresat participanților, președintele raionului a evidențiat rolul sportului în dezvoltarea armonioasă a tinerei generații, promovarea unui mod de viață sănătos și consolidarea spiritului comunitar.

Programul festiv a inclus un moment artistic susținut de Clubul de dans „Paradis Dance”, după care participanții au luat startul în cadrul probelor sportive organizate cu prilejul sărbătorii. Competițiile au cuprins curse de atletism pentru diferite categorii de vârstă, meciuri de mini-fotbal, concursuri de ridicare a halterelor mici și tradiționala Ștafetă Olimpică.

Evenimentul s-a încheiat cu festivitatea de premiere, în cadrul căreia cei mai buni sportivi au fost distinși cu diplome și cupe pentru rezultatele obținute.

Ziua Mișcării Olimpice la Fălești a reconfirmat importanța promovării valorilor olimpice și a activităților sportive în comunitate, contribuind la încurajarea participării tinerilor la mișcare și la dezvoltarea unui stil de viață activ.

Activitatea a fost organizată de Direcția Cultură, Turism, Tineret și Sport Fălești, în parteneriat cu Agenția Teritorială Olimpică Sportivă Fălești. Printre parteneri se numără Filiala Crucii Roșii Fălești, Clubul de dans „Paradis Dance” și Școala Sportivă pentru Copii și Juniori Fălești,  compania Incomlac Bălți, care a îndulcit atmosfera și a oferit fiecărui participant o surpriză dulce, aducând zâmbete pe fețele copiilor și tinerilor sportivi!

Mai multe fotografii