Muzeele care unesc o lume divizată
Cu prilejul Zilei Internaționale a Muzeelor, la Muzeul „Lazăr Dubinovschi” din Fălești a fost organizat un eveniment dedicat promovării patrimoniului cultural, tradițiilor și valorilor identitare locale.
La activitate a participat președintele raionului Fălești, Vadim Roșca, alături de șefa Direcției Cultură, Turism, Tineret și Sport Fălești, Tatiana Paladi, precum și alți invitați și reprezentanți ai domeniului cultural.
Invitații prezenți la eveniment au venit cu un mesaj de felicitare către toți lucrătorii muzeului , și au evidențiat importanța păstrării și valorificării patrimoniului cultural și a activității instituțiilor muzeale în comunitate.
Programul artistic a fost susținut de Orchestra „Păunaș”, precum și de ansamblurile „Doruleț” și „Busuioc”, care au adus în atenția publicului tradițiile și autenticitatea folclorului local.
Evenimentul a inclus expoziții, momente artistice și activități dedicate promovării culturii și memoriei istorice, reafirmând rolul muzeului ca spațiu de conservare și valorificare a patrimoniului cultural al raionului Fălești.