Închiderii Festivalului „Mărțișor”, ediția a 60-a
La data de 10 martie, în incinta Palatul Raional De Cultură ,,Mihai Volontir” Fălești a avut loc spectacolul dedicat închiderii Festivalului „Mărțișor”, ediția a 60-a, ediție aniversară, un eveniment plin de emoție, tradiție și muzică autentică, cu genericul: „Final de Mărțișor în acorduri de folclor”.
Pe scena Palatului au evoluat artiștii Rapsozii Falesteni, sub bagheta dirijoarei Ana Roșca, alături de soliștii: Constantin Ciubotaru, Grigore Onoico, Angelica Tăburceanu și Elizaveta Calmuțchi, care au adus în sufletele spectatorilor frumusețea cântecului popular.
Ca oaspeți ai serii au evoluat membrii Ansamblului folcloric „Doinița”, sub conducerea artistică a dnei Angelica Tăburceanu, oferind publicului momente artistice deosebite și pline de autenticitate.
Evenimentul a fost prezentat de Larisa Nistor, care a ghidat publicul prin atmosfera de sărbătoare a acestei ediții jubiliare.
Președintele raionului Fălești, Rosca Vadim, deși nu a fost prezent fizic la eveniment, a transmis un mesaj de apreciere și susținere, exprimând sincere mulțumiri organizatorilor și artiștilor pentru dedicare, precum și urări de succes și noi realizări în promovarea valorilor culturale și a tradițiilor noastre.
La spectacol a fost prezentă și șefa Direcției Cultură, Turism, Tineret și Sport Fălești, Paladi Tatiana.
Ediția aniversară a Festivalului „Mărțișor” rămâne o frumoasă sărbătoare a primăverii, a tradiției și a culturii noastre.