APLICAȚII TACTICE LA PROTECȚIA CIVILĂ CU ECHIPELE ȘI POSTURILE SANITARE

APLICAȚII TACTICE LA PROTECȚIA CIVILĂ CU ECHIPELE ȘI POSTURILE SANITARE

La data de 14 și 15 mai 2026, în preajma lacului Comsomolist din orașul Fălești, s-au desfășurat aplicații tactice la protecția civilă cu echipele și posturile sanitare. Evenimentul a fost organizat de secția Administrație Publică unde au  participat echipele și posturile sanitare din cadrul autorităților publice locale de nivelul I  și din cadrul întreprinderilor din sectorul privat.

Pe parcursul celor două zile, reprezentanții echipelor participante la competiție au fost vizitați de către Vadim ROȘCA, președintele raionului, președintele Comisiei Situații Excepționale, care a dat start competițiilor și a aprobat organizarea și desfășurarea activității.

Scopul competițiilor a fost evaluarea nivelului de pregătire a echipelor și posturilor sanitare pentru intervenție în situații excepționale și calamități naturale, precum și evidențierea capacităților practice ale acestora în domeniul protecției civile.

În prima zi a concursului au participat 8 echipe sanitare din cadrul primăriilor satelor Mărăndeni,  Catranîc,  Bocani, comunelor Scumpia, Sărata Veche, Risipeni, Călugăr și Călinești. 

În cea de-a doua zi au participat 21 de echipe sanitare din cadrul primăriilor Ciolacu Nou, Izvoare, Pînzăreni, Taxobeni, Egorovca, Pîrlița, Horești, Logofteni, Hiliuți, Musteața, Glinjeni, Ilenuța, Pompa, Natalievca, Pruteni, Obreja Veche și Ișcălău, precum și echipe ale agenților economici Î.C.S ,, Plastic Technology” S.R.L, Î.C.S ,,Kablem-MLD-IT” S.R.L, Î.C.S ,,Marthatex” S.R.L, Î.C.S ,,Idea Moda” și un post sanitar al Î.M. Direcția de Producție a Gospodăriei Comunale și de Locuințe din orașul Fălești.

Conform procesului-verbal al comisiei de concurs din 15 mai 2026, în urma evaluării nivelului de pregătire al echipelor și posturilor sanitare pentru intervenție în situații excepționale, au fost obținute următoarele rezultate:

Locul I

  • Î.C.S. Kablem-MLD-IT S.R.L. – 115 puncte

Locul II

  • Primăria satului Pîrlița – 114 puncte; 

  • Primăria satului Ilenuța – 114 puncte

Locul III

  • Î.C.S. Plastic Technology S.R.L. – 113 puncte; 

  • Î.C.S. Marthatex S.R.L. – 113 puncte; 

  • Primăria comunei Ișcălău – 112 puncte. 

De asemenea, pe locul I s-a clasat și postul sanitar al Î.M. Direcția de Producție a Gospodăriei Comunale și de Locuințe din orașul Fălești.

Totodată, pentru prestația artistică din cadrul competițiilor raionale la protecția civilă au fost menționate următoarele echipe sanitare:

  • Primăria comunei Glinjeni;

  • Î.C.S. Plastic Technology S.R.L;

  • Primăria comunei Ișcălău.

 

Mai multe imagini