Activitate dedicată persoanelor vârstnice
La data de 29 ianuarie curent, în sala de ședințe a Consiliului raionala avut loc o masă rotundă consultativă organizată de Asociația Obștească „Rețeaua Seniorilor Activi din Moldova” (RSAM) de comun cu specialiștii secției Administrație publică, dedicată persoanelor vârstnice.
Evenimentul a reunit un spectru larg de factori de decizie și specialiști, printre care: reprezentanți ai Consiliului raional Fălești, reprezentanți ai autorităților publice locale de nivelul I, prestatori de servicii sociale și medicale și reprezentanți ai grupurilor de vârstnici din întreg raionul.
Scopul întruniri a fost identificarea provocărilor cu care se confruntă persoanele vârstnice și colectarea de propuneri concrete pentru îmbunătățirea politicilor și inițiativelor care îi vizează direct. Totodată, evenimentul urmărește consolidarea dialogului dintre seniori, autoritățile publice locale și actorii comunitari.