Un nou pas important pentru valorificarea patrimoniului cultural din raionul fălești!

„CBC – Rute către rădăcini culturale”

În cadrul implementării proiectului „CBC – Rute către rădăcini culturale”, implementat cu sprijinul Uniunii Europene prin Programul Interreg NEXT România–Republica Moldova 2021-2027, a fost finalizat și prezentat Consiliului Raional Fălești studiul de fezabilitate pentru investiția „Reabilitarea și restaurarea clădirii «Edificiul școlii primare mixte pentru fete și băieți», monument istoric situat în or. Fălești, str. Mihai Eminescu nr. 17”.

Documentul are drept scop prezentarea unei analize complexe privind necesitatea includerii intervențiilor fezabile în schița de proiect și, ulterior, în documentația tehnică de execuție pentru reabilitarea edificiului fostei școli primare mixte.

Având în vedere faptul că edificiul deține statut de monument istoric, documentația aferentă proiectului necesită avizarea de către Consiliul Național al Monumentelor Istorice.

În acest context, la data de 03.04.2026, Consiliul Național al Monumentelor Istorice a emis aviz pozitiv pentru schița de proiect aferentă obiectivului „Reabilitarea și restaurarea clădirii «Edificiul școlii primare mixte pentru fete și băieți»”, solicitând efectuarea unor investigații suplimentare și formulând câteva recomandări importante, care au fost incluse ulterior în proiectul de execuție.

Ca urmare a finalizării elaborării documentației tehnice de execuție pentru partea arhitecturală, la data de 12.05.2026, setul de documente a fost prezentat spre avizare Consiliului Național al Monumentelor Istorice, fiind avizat pozitiv.

În conformitate cu prevederile și instrucțiunile privind elaborarea documentației tehnice, urmează etapa de elaborare a devizelor de cheltuieli aferente lucrărilor de reabilitare și restaurare a clădirii „Școlii primare mixte pentru fete și băieți”.