Aplicații la Protecția civilă la Societatea cu Răspundere Limitată ,,Idea Moda’’
La data de 16 aprilie curent, pe teritoriul Societății cu Răspundere Limitată ,,Idea Moda’’ din orașul Fălești, s-au desfășurat aplicații la protecția civilă, în conformitate cu planul de activitate a Protecției Civile pentru anul 2025 aprobat de către Domnul Vadim ROȘCA, Președintele comisiei situații excepționale a raionului Fălești.
Scopul instruirii a fost punerea în practică de către formațiunile medicale, a efectivului de comandă a Societății cu Răspundere Limitată ,,Idea Moda’’ la organizarea și aplicarea măsurilor de prevenire și combatere a cazurilor de cutremur de pământ, contaminări cu elemente radioactive și incendii.
- Detalii
- Accesări: 122
Vizita de lucru a reprezentantului Agenției Relații Interetnice la Fălești
La data de 15 aprilie curent, domnul Veaceslav REABCINSCHII, Directorului General al Agenției Relații Interetnice a efectuat o vizită de lucru în raionul Fălești.
Evenimentul a avut loc în sala de ședințe a Consiliului raional, unde a reunit reprezentanții ai administrației publice locale de nivelul I, primarii orașului, satelor și comunelor din raion și specialiștii din cadrul Consiliului raional și alți factori de decizie relevanți.
Scopul vizitei a fost consolidarea colaborării între autoritățile publice centrale și cele locale în domeniu.
- Detalii
- Accesări: 165
Întâlnire de lucru comună a Euroregiunii Siret-Prut-Nistru la Guvernul României
La 14 aprilie anul curent, Domnul Vadim ROȘCA, Președintele raionului a participat la o întâlnire de lucru comună a Euroregiunii Siret-Prut-Nistru cu reprezentanții administrației centrale din Guvernul României.
Scopul întrunirii a fost de a identifica noi surse de finanțare guvernamentale pentru a sprijini proiectele administrației publice locale din Republica Moldova. Provocările economice și administrative pe care le întâmpină administrațiile publice locale din Republica Moldova și România au nevoie și de suportul administrației centrale din România. Stabilitatea Guvernului României creează premisele pentru discuții despre proiectele viitoare ce pot fi dezvoltate în Republica Moldova.
- Detalii
- Accesări: 168