Ședință de informare cu primarii raionului Fălești
La 21 septembrie curent, primarii satelor și comunelor raionului au fost convocați într-o ședință de informare, pe mai multe subiecte ce țin de activitatea autorităților publice locale.
Un interes deosebit a trezit informațiile prezentate de medicul – șef al Centrului de Sănătate Publică Fălești Dl Nicolae Talmaci și șeful Secției epidemiologice a bolilor transmisibile Dl Pavel Dobîndă privind situația epidemiologică prin tuberculoză și măsurile de profilaxie a maladiei date. În acest context Dna Eugenia Rău, consultant la ONG „Speranța Terei” a informat audiența privitor la implimentarea proiectului privind depistarea tuberculozei în rîndurile păturilor social-vulnerabile pe teritoriul raionului Fălești.
În cadrul ședinței s-a examinat și chestiunea privind sarcinile de încorporare în serviciul militar în termen în perioada de toamnă a anului 2017, raportor Dl Lipsiuc Dmitri, șef al Secției Administrativ – Militare Fălești.
- Detalii
- Accesări: 2354
Seminar de instruire pentru secretarii consiliilor locale
La 20 octombrie 2017 în sala de ședințe a consiliului orășenesc s-a desfășurat seminarul de instruire a secretarilor consiliilor locale și președinții comisiilor consultative de specialitate, organizat de către secția Administrație Publică și Oficiul Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat. În agenda seminarului s-au regăsit chestiunile privind elaborarea proiectelor de decizii, activitatea comisiilor consultative de specialitate, modalitatea de efectuare a consultărilor publice și de coordonare a proiectelor de decizii cu organele de resort.
Participanții la seminar au menționat că sunt binevenite desfășurarea seminarelor cu participarea reprezentanților Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat, deoarece este o posibilitate reală de a găsi răspuns și la alte întrebări legate de respectarea legislației cu care se confrunță autoritățile locale în activitatea zi de zi.
- Detalii
- Accesări: 2354
Ziua profesională a lucrătorului din sfera protecției sociale marcată la Fălești
Cu prilejul zilei profesionale, la 18 septembrie curent s-a desfășurat festivitatea dedicată lucrătorului din sfera protecției sociale a populației. Anual această sărbătoare este marcată în Republica Moldova în a treia duminică a lunii septembrie.
La eveniment au participat Dna Iraida Bînzari, președintele raionului, vicepreşedinţii raionului, Dl Vladimir Tăbîrță și Dl Radu Roman, angajații aparatului Direcției Asistență Socială, Protecție a Familiei și Copilului, asistenți sociali comunitari, lucrători sociali, asistenți parentali profesioniști, părinți-educatori și asistenți personali. Invitat de onoare la eveniment a fost dna Valentina Buliga, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
- Detalii
- Accesări: 2483