Mesaj de felicitare cu prilejul Zilei lucrătorului din sfera protecţiei sociale a populaţiei
A devenit deja o tradiție frumoasă de a consemna anual, în a treia duminică a lunii septembrie, sărbătoarea profesională a angajaților din domeniul protecției sociale a cetățenilor Republicii Moldova.
Sărbătoarea ne oferă un prilej în plus să evaluăm și apreciem munca pe care o profesați zi de zi. Aceasta este activitatea nobilă, în rezultatul căreia cele mai dezavantajoase pături ale societății beneficiază de susținere, sprijin și asistență necesară pentru a depăși situațiile de criză din viață. Dumneavoastră sunteți acei, care zilnic mergeți în familiile din comunitate pentru a promova valorile familiale și a acorda ajutor pentru prevenirea sau depășirea riscurilor sociale ale acestora.
Totodată înțelegem destul de bine că domeniul în care activați nu prea are parte de răgaz în privința celor obținute, pentru că oricât nu s-ar întreprinde, tot atât de mult sau poate chiar mai mult urmează de realizat.
- Detalii
- Accesări: 1704
Vizita de lucru a președintelui raionului în primăria Pruteni
La 14 septembrie curent, Doamna Iraida Bînzari, președintele raionului Fălești, împreună cu reprezentanții subdiviziunilor Consiliului raional au realizat o vizită de lucru în primăria comunei Pruteni, cu scopul de a se familiariza cu schimbările ce s-au produs în urma vizitelor precedente, a scoate în evidență și a stimula lucrurile bune ce s-au produs în loalitate, dar și pentru a evidenția problemele localității, a cetățenilor și a găsi căile de soluționare.
În cadrul șeidnței de totalizare specialițtii Consiliului raional au informat despre starea de lucruri pe domeniile de activitate. Printre realizările autorităților publice locale au fost menționate următoarele: reparația drumurilor locale, reparația și amenajarea grădiniței de copii, construcția blocului sanitar la grădiniță. Totodată au fost menționate și unele lacune și probleme, realizarea cărora ține de competența autorităților publice locale.
- Detalii
- Accesări: 2217
Vizita delegației Republicii Belarus în raionul Fălești
Astăzi, 13 septembrie , în sala de ședințe a consiliului raional s-a desfășurat vizita de studii a delegației oficiale a Guvernului Republicii Belarus, aflată în Republica Moldova în scopul studierii experienței Republicii Moldova în promovarea reformei dezinstituționalizării, educației incluzive și dezvoltării timpurii. Agenda propusă pentru vizita de studii în raionul Fălești, are ca scop familiarizarea delegațiilor cu rezultatele pozitive ale implementării reformei dezinstituționalizării, educației incluzive și dezvoltării timpurii în raion. Din partea raionului Fălești au participat angajații Direcției Generale Educație, direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei și Copilului, reprezentanții serviciului de asistență psihopedagogică.
În luarea sa de cuvînt, Doamna Iraida Bînzari, președintele raionului a familiarizat oaspeții cu rezultatele pozitive obținute și obiectivele ce urmează a fi realizate în continuare în domeniul realizării reformei nominalizate, cît și obiectiele propuse pentru viitorul apropiat.
Despre formele și metodele de lucru în vederea realizării reformei dezinstituționalizării, educației incluzive și dezvoltării timpurii au vorbit șefa Direcției Asistență Socială, Protecție a Familiei și Copilului Doamna Emilia Ciobanu și șefa secției în cadrul Direcției Generale Educație, Doamna Saviuc Aliona.
Pe parcursul vizitei de lucru oaspeții au adresat mai multe întrebări la care au primit răspunsuri bine argumentate, cu cunoștință de cauză.
- Detalii
- Accesări: 1161
Seminar de instruire organizat de Agenția Servicii publice
Marţi 11 septembrie 2018 în sala de şedinţe a Consiliului raional Făleşti s-a desfăşurat seminarul de instruire cu primarii,secretarii şi inginerii cadastrali din raion cu privire la activităţile de planificare a Proiectului,,Înregistrarea şi evaluarea bunurilor imobile”, care se va implementa pe teritoriu Republicii Moldova în perioada 2019-2023 cu suportul Băncii Mondiale.Seminarul a fost organizat de Agenţia Servicii Publice împreună cu Cancelaria de Stat a Republicii Moldova şi autoritatea publică locală de nivelui II.
Valeriu Gînju, şef al Direcţiei Cadastru al Agenției Servicii Publice a adus la cunoştinţă celor prezenţi informaţii generale despre proiect, activităţile planificate în cadrul raionului precum şi care sunt beneficiile proiectului. Costul total al proiectului este de 35 milioane dolari.
Proiectul conţine 4 componente de bază:
I.Stabilirea hotarelor Unităților administrativ teritoriale,intravilanului localităţilor,întovărăşirilor pomicole.
II. Lucrări masive de transmitere în proprietate a loturilor de lîngă casă şi grădinilor.
III. Lucrări masive de delimitare a bunurilor imobile proprietate publică.
IV. Corectarea erorilor,înlăturarea neconformităţilor.
Beneficiile proiectului care va fi implementat sunt:
- Înregistrarea gratuită a tuturor bunurilor.
- Delimitarea prorietăţilor publice.
- Evaluarea tuturor bunurilor imobile în scopul impozitării.
- Crearea hărţii cadastrale pentru tot teritoriul ţării.
- Crearea serviciilor digitale noi.
- Finalizarea procesului de corectare a erorilor.
În raionul Făleşti vor fi executate lucrări masive de transmitere în proprietate a loturilor de pe lîngă casă şi grădini în 18 primării unde sunt aproximativ 31800 de bunuri. În 15 primării acest proces a fost finalizat și au fost înregistrate circa 32000 de bunuri.
- Detalii
- Accesări: 1515