Biblioteca Națională a găzduit recent o expoziție de pictură a Domnului Damian Furdui, pictor, directorul Şcolii de Arte Plastice "Gheorghe Vrabie" din orașul Făleşti. Expoziția a cuprins 32 lucrări, peisaje şi portrete din colecţia sa. Din 2018 este stagiar la Uniunea Artiştilor Plastici din Republica Moldova. Picturile lui au trecut demult hotarele ţării. A organizat numeroase expoziţii în România, iar recent şi-a prezentat lucrările şi la Biblioteca Naţională.
Aceasta este cea mai recentă lucrare a pictorului și se intitulează "Cărarea credinţei" şi a fost executată la începutul acestui an în tehnica culorilor de ulei pe pânză. Pictorul este la a treia expoziţie la Chişinău. Multe dintre lucrările sale sunt expuse în Grecia, Bulgaria, Italia, Belgia sau Statele Unite ale Americii.
- Detalii
- Accesări: 515
Recent, Corul de copii ,,Speranța” al școlii de muzică din orașul Fălești a participat în cadrul Proiectului „Mărțișoare muzicale”, organizat de Studioul muzical-coral „Lia-Ciocârlia” din or. Chișinău , pentru schimb de experiență eficientă, valorificarea și promovarea artei corale. Pentru devotament și înalt profesionalism în domeniul artei corale , Doamna Valentina a fost menționată cu diplomă.
- Detalii
- Accesări: 651
La 21 martie în incinta școlii de arte plastice “Gheorghe Vrabie" a fost organizată o lecţie deschisă de comemorarea jubileului de 80 ani a marelui artist plastic, pământeanul Gheorghe Vrabie născut la 21 martie 1938 în satul Călineşti, raionul Făleşti .
La acest eveniment au fost invitați Doamna Holban Eugenia, sora artistului, Doamna Nina Onciu şi Marina Cosovan lucrători al Bibliotecii raionale Făleşti, care au prezentat o expoziţie de cărți cu referire la biografia și opera artistului. Profesorii împreună cu elevii școlii au pregătit o expoziţie de lucrări îndeplinite in stil grafic. Elevii au făcut cunoştinţă cu biografia artistului, anii de copilăriei, familia sa, anii de studii si creaţia graficianului. A lucrat in grafică, acuarelă, gravură, acvaforte, mosaic, pictură monumentală. A ilustrat mai bine de 100 de cărţi cu operele lui M. Eminescu, B.P.Hajdeu, V. Alecsandri, I. Creangă, Gr. Vieru, I. Druţă, D. Alighieri, Paul Valeri. Printre cele mai de valoare lucrări ale artistului se socoate Stema şi Drapelul Republicii Moldova, designul leului moldovenesc care a intrat în circulație în 1993, simbolul municipiului Chişinău, Stema Curţii Supreme de Justiţie şi a Departamentului Vamal. Elevii au avut posibilitatea să privească un filmuleț documentar despre Gheorghe Vrabie.
Este de datoria tuturor să transmitem copiilor valorile noastre, despre personalitățile originare din raionul Fălești care ne-au dus faima dincolo de hotarele țării.
- Detalii
- Accesări: 538
Formarea profesională continuă a personalului de specialitate al bibliotecii publice este permanent în vizorul centrelor metodologice de nivel local și național, precum impactul activității și a serviciilor bibliotecii țin de dezvoltarea competențelor profesionale și personale ale utilizatorilor și joacă un rol esențial în succesul economic și educațional al membrilor comunității. În acest context, la 15 martie curent în incinta Bibliotecii publice raionale „Mihai Eminescu” din Fălești s-a desfășurat o întrunire profesională cu specialiștii celor 51 de biblioteci publice din raion, fiind abordate mai multe chestiuni ale cadrului de reglementare a activității de bibliotecă necesar pentru implementarea Legii nr. 160 din 20 iulie 2017 cu privire la biblioteci.
- Detalii
- Accesări: 657
La 04 martie curent în incinta Secției Cultură și Turism Fălești s-a desfășurat I sesiune a stagierii managerilor caselor de cultură. Trainingul „Casa de Cultură și provocările timpului” a întrunit specialiști din localitățile Albinețul Vechi, Albinețul Nou, Socii Noi, Ișcalău, Doltu, Popovca, Pompa, Răuțel, Sarata Veche, Măgureanca și Taxobeni. Fiecare participant a primit cîte un exemplar al Ghidului „Managementul Casei de Cultură”. Scopul întrunirii a fost de a cunoaște aprofundat misiunea și obiectivele prioritare de activitate ale Casei de Cultură. Noțiunile teoretice s-au îmbinat cu cele practice, discuții de specialitate, care vor contribui la implementarea proiectelor culturale, sporirea schimbului de experiență și a bunelor practici.
- Detalii
- Accesări: 605