Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

  Astăzi, 05 iulie la sediul Serviciului Situații Excepționale a Ministerului Afacerilor Interne a fost oficializată transmiterea din partea pompierilor voluntari din Austria a tehnicii de intervenție în situații de risc, destinat primăriilor din Republica Moldova. Tehnica este oferită în baza proiectului „Autospeciale pentru Moldova” unde Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al Ministerului Afacerilor Interne este partener. La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților publice locale, pompieri voluntari austrieci, dar și oficiali din cadrul Ambasadei Austriei la Chișinău.
  Reprezentantul delegației pompierilor voluntari din Austria a menționat că în cadrul acestui program salvatorii și pompierii moldoveni vor beneficia de tehnică și utilaj de intervenție dar și de cursuri de instruire practică. Grație suportului organizațiilor de voluntari austriece țara noastră a beneficiat cu titlu gratuit de 30 de autospeciale de stingere a incendiilor, 9 dintre care au fost oferite la ceremonia de astăzi.   Nouă autospeciale din Austria vor interveni pentru lichidarea situațiilor de risc în mai multe raioane din țară, inclusiv și în raionul nostru, în primăria Sarata Veche. Doamna Maria Galiț, primarul comunei Sarata Veche  a reușit să atragă investiția în comunitate, care pentru viitor v-a contribui la crearea postului de voluntari pompieri și la nivel local, cu scopul de a reduce esențial timpul de reacție la evenimentele situații excepționale și v-a reuși asigurarea vieții cetățenilor și a bunurilor materiale. Conducerea Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne  a menționat importanța colaborării cu colegii voluntari austrieci în prevenirea și lichidarea riscurilor și a transmis mulțumiri voluntarilor pompieri din Austria. Mașinele urmează să ajungă în raioanele Edineț, Drochia, Dubăsari, Strășeni, Telenești, Călărași, Fălești dar și la Detașamentul Căutare Salvare nr.1 din municipiul Chișinău.

Galerie foto

  La 30 iunie curent în raionul Făleşti de către compania „ADAMA Agricultural Solutions SRL” a fost organizat seminarul ştiinţifico-practic cu genericul “SimpliCultura: Tehnologii de protecţie la culturile de cîmp“. Activitatea s-a desfăşurat la loturile demonstrative ADAMA a Societății cu Răspundere Limitată „Agro Papuros” din satul Mărăndeni.
 La acest eveniment au participat peste 160 de producători agricoli din regiunea de nord a ţării. Seminarul a fost moderat de către Tamara Ani-Fistic, directorul companiei Agro-TV.
  Cu un cuvînt de salut pentru cei prezenți, a venit dna Iraida BÎNZARI, preşedintele raionului, care a apreciat pozitiv activitatea gospodăriei agricole-gazdă, menţionînd că crearea loturilor experimentale demonstrează existenţa unor relaţii durabile de parteneriat între gospodăria agricolă SRL „Agro Papuros” şi ADAMA Agricultural Solutions SRL”. Relaţiile de parteneriat sînt doar constructive şi ceia ce face ADAMA, cel mai mare producător de fertilizanţi din lume, şi de fapt cel mai longevil, vine să ne confirme că de fapt lucrăm toţi împreună pentru realizarea aceluiaşi scop, pentru transformarea agriculturii din Republica Moldova într-o agricultură competitivă. Scopul companiei ADAMA este de a împărtăși un schimb de experienţă, pentru a eficientiza relaţiile dinte producători şi consumatori, iar parteneriatul reciproc avantajos şi atitudinea corectă faţă de toate noutăţile tehnologice în lupta cu dăunătorii şi diferite boli, este un ajutor pentru agricultură ca să devină o ramură competitivă.
  Printre participanţi au fost şi Vladimir Mosoi, administrator al Centrului de Stat pentru Atestarea şi Omologarea Produselor de Uz fitosanitar şi Fertilizanţi, Constantin Soare, director comercial pentru distribuitorii naţionali ADAMA. Participanții la seminar au luat cunoştinţă cu tehnologiile de protecţie a culturilor de cîmp utilizate pe loturile demonstrative.

Galerie foto

 La 29 iunie curent, Doamna Iraida BÎNZARI, președintele raionului a întrepins o vizită de lucru în autoritatea publică locală Bocani, împreună cu specialiștii din cadrul Consiliului raional. În cadrul vizitei, Doamna Iraida a vizitat instituțiile de menire social-culturale din comunitate: căminul cultural, biblioteca, cantina social și oficiul medicilor de familie.
 Specialiștii din cadrul primăriei au primit asistență informațională și metodologică de specialitate în domeniul cadastru, infrastructură, juridic, agrar, administrativ.La ședința de totalizare a vizitei, Doamna președinte a specificat problemele cu care se confruntă primăria Bocani și a îndemnat primarul și specialiștii din cadrul autorității la o conlucrare mai eficientă cu Consiliul raional, implicarea mai activă la soluționarea problemelor satului, recomandări pentru o administrare mai bună și calitativă pentru cetățeni.

  

Galerie foto

 În conformitate cu graficul deplasării membrilor Guvernului în teritoriu la 20 iunie 2017 în raionul Făleşti a fost organizată vizita de lucru a Viceministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare dl Iurie Uşurelu.
 Vizita D-lui Viceministru a început cu participarea la Ziua Câmpului, desfăşurată la SRL „Agro-Papuros”, primăria Mărăndeni. În cadrul acestei activităţi s-a discutat despre aspectele tehnologice de producere a hibrizilor şi soiurilor culturilor de câmp : porumb, floarea soarelui şi grăunțoaselor de grupa I cu vizitarea loturilor demonstrative.
 Apoi, în incinta consiliului raional Dl viceministru a avut o întâlnire cu specialiştii consiliului raional, reprezentanţii serviciilor desconcentrate în teritoriu şi agenţi economici din agricultură.
 În luarea sa de cuvînt Dl viceministru a informat publicul despre politicile în domeniul agriculturii, realizările de până la moment. Astfel vorbind despre partea financiară a problemelor din agricultură, dl viceministru a menţionat, că a sosit timpul conştientizării cheltuirii banilor publici cu maximă eficientă şi corectitudine, ori subvenţiile constituite nu altceva decât o investiţie a statului în afacerile din domeniul agricol, din care statul aşteaptă să primească înapoi achitări de impozite şi locuri noi de muncă bine plătite.
 De asemenea, cei prezenţi, au fost informaţi referitor la esenţialele programe de dezvoltare şi promovare accesibile la moment. Au fost elucidate aspecte privind necesitatea evitării acţiunilor declarative în favoarea unei reale schimbări în producerea de produse ecologice, imperativitatea redresării sectorului zootehnic şi a sectorului producerii a produselor cu valoare adăugată, importanţa respectării asolamentului, necesitatea dezvoltării agriculturii pe baze ştiinţifice.
 La şedinţa dată a fost prezent şi Dl Nicolae Ciubuc, directorul Agenţiei de Intervenţii şi plăţi în Agricultură.
 Dânsul a informat participanţii la şedinţă despre prevederile noului Regulament de Subvenţionare, aprobat recent, şi a anunţat că o dată cu publicarea lui în Monitorul Oficial din 23.06.2017 se va da start procesului de colectare a dosarelor de la producătorii agricoli.
 Directorul AIPA a trecut în revistă activităţile eligibile pentru finanţare, informând că începând cu anul 2018 cererile vor putea fi depuse şi în regim on-line, fapt ce va contribui la operativitatea examinării dosarelor şi achitării subvenţiilor aprobate.
 Reprezentaţii Guvernului au răspuns la numeroase întrebări ale participanţilor la întrunire.

Galerie foto

  La 23 iunie consemnăm sărbătoarea profesională a funcționarului public, care a fost instituită prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.200 din 06 aprilie 2012. Această dată a fost selectată nu întîmplător, deoarece conform Rezoluției Adunării Generale a Națiunilor Unite prin care ziua de 23 iunie este declarată Ziua Națiunilor Unite pentru serviciul public. Instituirea Zilei profesionale a funcționarului public este o confirmare  a importanței rolului funcționarilor publici în asigurarea serviciilor publice de calitate în interesul cetățenilor.
  Doamna Iraida BÎNZARI, președintele raionului a transmis un mesaj de felicitare pentru toți funcționarii publici, care a specificat că ziua profesională este un prilej de a ne gîndi la responsabilitățile ce le avem în fața cetățenilor de a contribui la creșterea  nivelului de trai, sporirea bunăstării, asigurarea  unei garanții maxime  a respectării drepturilor și intereselor  sale.
  Cu acest prilej, Doamna Lilia OSOIANU, șef adjunct al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat a înmînat diplome ale Guvernului Republicii Moldova, funcționarilor publici ce activează în cadrul Consiliului raional, Doamnei Silvia Matasî, șef al Direcției Generale Educație, Doamnei Emilia Ciobanu, șef al Direcției Asistență Socială, Protecție a Familiei și Copilului și Doamnei Margarita  Balțatu, contabil șef în cadrul Direcției Generale Finanțe și Economie. 

Galerie foto

 

 Stimați funcționari publici !

 Această semnificativă Sărbătoare, marcată anual la 23 iunie, reprezintă nu doar o simplă celebrare a unei zile profesionale, dar, de fiecare dată, și o prioritară ocazie de conștientizare a importanței funcționarului public în fortificarea Statului, de recunoaștere și apreciere a prestigioasei Dvoastre activități depuse zilnic la dezvoltarea socio-economică și culturală, infrastructurii comunităților, soluționarea competentă și neântârziată a numeroaselor și diverselor probleme strigente cu care se confruntă societatea .
 Activând , am zice, în condiții departe de cele mai prielnice și într-o situație de permanență frământare, prin manifestare de spirit creator și de inițiativă, perseverență, profesionalism, dăruire de sine și înaltă responsabilitate fată de exercitarea atribuțiilor de serviciu, Dumneavoastră reușiți să consolidați capacitățile și potențialul serviciilor publice, să făuriți lucruri frumoase și importante în domeniile gestionate, care, bineânțeles, nu sunt trecute cu vederea, fiind răsplătite cu discernământ prin recunoștința și stima dăruită din partea cetățenilor.
 Și în acest context, exprimăm ferma convingere, că aceste și alte nobile calități civice și profesionale, care vă caracterizează, armonia și colaborarea, devotamentul și consacrarea cu plenitudine misiunii de funcționar public, atitudinea grijulie, receptivă, nepărtinitoare față de oameni vă vor domina și în continuare activitatea, contopindu-se în mod firesc cu sensul demnității Dvoastră.
 Fie ca această zi de sărbătoare să Vă furnizeze noi surse de energie și idei novatoare, pe care să le valorificați cu pasiune și succes în activitatea cotidiană.
 Pe această cale, Vă aducem în dar cele mai călduroase și cordiale felicitări cu prilejul Sărbătorii Dvoastre profesionale, însoțite de sincere expresii de recunoștință și mulțumire pentru străduința depusă întru prosperarea comunităților și cetățenilor raionului, dorindu-Vă cu drag să aveți parte de multă sănătate, bunăstare , energie și tenacitate, succese și realizări ale năzuințelor profesionale și personale, armonie, căldură și liniște în sufletele și familiile Dvoastră , să rămâneți și în continuare deosebit de importanți pentru societate, la fel de puternici, dârzi și împliniți ca funcționari publici.

Cu mult respect
și deosebită considerație                                                 

Președintele raionului Fălești
Iraida BÎNZARI

 

 Sala Palatului  raional de cultură ,,Mihai Volontir”a devenit neîncăpătoare la data de 16 iunie  curent cînd a găzduit toți  lucrătorii din sistemul de sănătate  din raion cu prilejul Zilei profesionale.

  Printre oaspeți de onoare  au fost prezenți Doamna Valentina BULIGA, deputat în Parlamentul Republicii Moldova și Domnul Oleg BELBAS, directorul Agenției Teritoriale VEST a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.  

 Cu un mesaj de felicitare și cu un buchet de flori pentru  lucrătorii medicali a venit Doamna  Iraida BÎNZARI, Președintele raionului care a transmis  cele mai  sincere felicitări şi urări de bine medicilor, asistenților medicali, lucrătorilor farmaceutici, dorindu-le activitate fructuoasă, realizări profesionale, motivaţii pentru performanţă şi perfecţionare, perseverenţă şi spirit de sacrificiu întru alinarea suferinţelor pacienţilor. Ca un îndemn, Doamna Președinte a chemat toți medicii la impulsionarea proceselor de dezvoltare a sistemului naţional de sănătate.

 Pentru colegii de la Fălești, în semn de  mulțumire și recunoștință pentru cei care şi-au legat soarta de cea mai nobilă şi umană meserie de pe pământ,  a fost oferit un buchet de flori din partea Doamnei Valentina BULIGA, care a menționat și a apreciat munca importantă pe care o face medicul,  prin oferirea de servicii medicale calitative oamenilor, specificînd că anume medicul este pilonul de bază în sistemul medical şi are un rol important în formarea şi menţinerea unei societăţi sănătoase.